Altfel formulat: „De atunci au început oamenii să-L cheme pe Dumnezeu cu numele de Domnul“. E vorba de introducerea numelui divin Iahvé (din tetragrama YHWH) = „Domn“, pe lângă acela de Elohim = „Dumnezeu“; deci: Domnul Dumnezeu. Această tradiţie îi plasează originea în generaţia contemporană cu nepotul lui Adam, în timp ce o alta îi atestă o apariţie mult mai târzie, în vremea lui Moise (vezi Iş 3, 13-15). La obârşie, Iahvé era un nume propriu; din respect şi teamă, Evreii preferau să-l rostească prin echivalentul „Domn“. În limbajul biblic, numele divine sunt folosite astfel: Iahvé = Domnul; Elohim = Dumnezeu; Adonai = Domnul; Adonai Iahvé = Domnul Dumnezeu; Iahvé Elohim = Domnul Dumnezeu; Iahvé Sabaot = Domnul Sabaot sau Domnul Atotţiitorul; Şaddai = Puternicul; El-Olam = Dumnezeu-Cel-Veşnic.