Ezr 06:17
La sfinţirea templului lui Dumnezeu au adus o sută de viţei, două sute de berbeci, patru sute de miei, iar pentru păcatul întregului Israel, doisprezece iezi, după numărul seminţiilor lui Israel.
3Ezr 7
CAPITOLUL 7
Lucrările templului se termină. După sfinţire, sărbătorirea Paştilor.
1Atunci Sisin, guvernatorul Celesiriei şi al Feniciei, împreună cu Şetar-Boznai şi cu tovarăşii lor, dând urmare celor poruncite de regele Darius,
2au vegheat cu mai multă grijă asupra sfintelor lucrări, ajutându-i pe bătrânii Iudeilor şi pe cârmuitorii templului,
3aşa că sfintele lucrări sporeau, în timp ce profeţii Agheu şi Zaharia profeţeau;
4iar ele s'au isprăvit prin porunca Domnului, Dumnezeului lui Israel, şi cu încuviinţarea lui Cirus, Darius şi Artaxerxe, regii Perşilor.
5Sfântul templu a fost isprăvit în cea de a douăzeci şi treia zi a lunii Adar, în al şaselea an al regelui Darius.
6Iar fiii lui Israel, preoţii, leviţii şi alţii dintre foştii robi care li se alăturaseră au făcut întocmai după cele [scrise] în cartea lui Moise;
7şi la sfinţirea templului Domnului au jertfit o sută de tauri, două sute de berbeci, patru sute de miei,
8doisprezece ţapi, pentru păcatul întregului Israel – după numărul capilor celor douăsprezece seminţii ale lui Israel.
9De asemenea, preoţii şi leviţii, îmbrăcaţi în veşminte, stăteau după seminţiile lor în slujba Domnului, Dumnezeului lui Israel, potrivit cărţii lui Moise; la fel şi portarii, la fiecare poartă.
10Fiii lui Israel care se întorseseră din robie au sărbătorit Paştile în cea de a paisprezecea zi a primei luni, după ce preoţii şi leviţii s'au curăţit
11împreună cu toţi fiii lui Israel întorşi din robie; aceştia s'au curăţit în acelaşi timp cu leviţii,
12care au înjunghiat mielul pascal pentru toţi fiii lui Israel întorşi din robie, pentru preoţi, fraţii lor, şi pentru ei înşişi.
13Aşa au mâncat [Paştile] fiii lui Israel întorşi din robie, precum şi toţi cei ce se despărţiseră de urâciunile păgânilor din ţară şi-L căutau pe Domnul.
14Timp de şapte zile au prăznuit sărbătoarea azimelor, veselindu-se în faţa Domnului,
15pentru că El întorsese spre ei inima regelui Asirienilor, spre a le întări mâinile în lucrurile Domnului, Dumnezeului lui Israel.