„Marele rege Artaxerxe către guvernatorii ţărilor din cele o sută douăzeci şi şapte de satrapìi, din India până'n Etiopia, şi către cei ce cu credincioşie îi sunt supuşi: Salutare! Mulţi din cei răsplătiţi cu cinste prin nemărginita bunătate a binefăcătorilor lor ajung de se trufesc peste măsură şi caută să le facă rău nu numai supuşilor noştri, ci, mai mult, neputându-şi sătura mândria, se silesc să uneltească şi împotriva binefăcătorilor lor, pierzând nu numai recunoştinţa omenească, dar, semeţindu-se şi înălţându-se cu bunurile pe care le au, cred că pot fugi şi de certarea lui Dumnezeu, Cel ce pe toate pururea le vede. Şi de multe ori se întâmplă ca aceia pe care stăpânitorul i-a făcut mai apropiaţi şi mai de credinţă – încredinţându-le chiar cârma regatului – i-au vârât în foarte mari primejdii chiar pe stăpânii lor, căutând a se folosi de ei spre a-şi acoperi nedreptăţile, mergând până la a vărsa sânge nevinovat. Ei înşală mintea stăpânitorilor lor – care nu ştiu ce e înşelăciunea – şi amăgesc înţelepciunea prin viclenie şi minciuni. Acest lucru este dovedit şi de povestirile vechi, precum am arătat, şi de cele ce se întâmplă sub ochii noştri, cum că, prin relele îndemnuri ale unora, bunăvoinţa regilor se întoarce spre rău. De aceea avem noi grijă ca între toţi oamenii din regatul nostru să fie păzită pacea, neluând în seamă învinuirile cu care unii se străduiesc să ne înşele şi cumpănind cele ce se aduc în faţa ochilor noştri şi cercetându-le cu blândă socotinţă. Iată, îl avem în vedere pe Aman, fiul lui Hamadata Macedoneanul d, străin de neamul Perşilor şi mult deosebit faţă de chipul nostru blând de a cârmui, pe care noi l-am primit ca pe un străin. Şi devenindu-ne apropiat, s'a învrednicit de nemărginita noastră iubire de oameni până într'atât, încât să fie numit părintele nostru şi să fie de către toţi cinstit ca al doilea după cel de pe tronul regesc. Dar el într'atât s'a înălţat întru semeţie, încât a vrut să ne răpească şi regatul, şi viaţa; căci prin multe minciuni şi uneltiri a cerut să fie nimicit nu numai Mardoheu, izbăvitorul nostru şi marele făcător de bine, dar şi pe neprihănita părtaşă la regalitatea noastră, Estera, împreună cu tot neamul lor. El gândea că dacă-i va ucide pe ei, atunci noi vom rămâne singuri, iar regatul Perşilor să le fie dat Macedonenilor. Iar noi am aflat că Iudeii – pe care cel-de-trei-ori-spurcat îi osândise la moarte – nu sunt răufăcători, ci trăiesc după legi drepte şi sunt fii ai Preaînaltului şi Preamarelui Dumnezeu-Cel-Viu, Cel ce prin bunăvoinţa Sa ne-a dat nouă şi strămoşilor noştri regatul. Aşadar, nu veţi asculta de scrisorile trimise de către Aman, fiul lui Hamadata, cel care, din pricina răutăţii sale, a fost spânzurat, împreună cu toată familia lui, în faţa porţilor cetăţii Suza – Dumnezeu Atotţiitorul dându-i grabnic osânda pe care o merita. Iar copia acestei scrisori s'o vestiţi cu largă deschidere în fiecare loc şi să-i lăsaţi pe Iudei să trăiască după datinile lor şi să-i ajutaţi ca în cea de a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică Adar, să se apere de cei ce li s'ar ridica împotrivă la vreme de primejdie. Fiindcă această zi, care era să fie spre nimicirea neamului celui ales de Atotputernicul Dumnezeu, Acesta le-a făcut-o zi de bucurie. De aceea, şi voi s'o ţineţi printre sărbătorile voastre de seamă şi s'o prăznuiţi în toată desfătarea, pentru ca, atât acum cât şi după aceea, să vă fie spre mântuire, vouă şi celor ce le sunt apropiaţi Perşilor; dar celor ce uneltesc împotriva noastră să le fie amintirea pieirii lor. Şi fiecare cetate sau ţară în care nu se face aşa, aceea în urgie să piară de sabie şi de foc şi să fie nu numai neumblată de oameni, ci şi de-a pururi dezgustătoare pentru fiare şi păsări. – Copiile [acestei scrisori] să fie puse la vedere în tot regatul, iar Iudeii să fie gata ca în ziua aceasta să-şi lovească duşmanii“. |
Aman unelteşte împotriva Iudeilor. | |
| 1 | După acestea, regele Artaxerxe i-a dat o mare cinstire lui Aman, fiul lui Hamadata Agaghitul a, din ţara Agag, şi i-a înălţat scaunul mai presus decât ale tuturor prietenilor săi. b |
| 2 | Şi toţi curtenii i se închinau, căci aşa poruncise regele să se facă; dar Mardoheu nu i se închina. c |
| 3 | Atunci curtenii i-au zis lui Mardoheu: „Tu de ce nu asculţi de porunca regelui?“ |
| 4 | Aşa îi spuneau în fiecare zi, dar el nu le dădea ascultare. Atunci i-au spus lui Aman că Mardoheu se împotriveşte poruncii regelui; Mardoheu însă le spusese că e iudeu. d |
| 5 | Şi dacă Aman a înţeles că Mardoheu nu i se închină, a fost cuprins de mare mânie |
| 6 | şi şi-a pus în gând să-i nimicească pe toţi Iudeii de sub stăpânirea lui Artaxerxe. |
| 7 | Iar în cel de al doisprezecelea an al domniei lui, e Artaxerxe a făcut sfat şi a aruncat sorţi f, pentru zile şi luni, pentru ca neamul lui Mardoheu să fie nimicit într'o singură zi; şi sorţul a căzut pe ziua a treisprezecea g a lunii Adar. |
| 8 | Şi i-a grăit regelui Artaxerxe, zicând: „Este un neam risipit printre neamuri în toată împărăţia ta; legile lor sunt altfel decât ale tuturor celorlalte neamuri, iar ei nu ascultă de legile regelui; dacă regele îi lasă aşa, nu-i foloseşte la nimic. |
| 9 | Dacă regele crede că e bine, să dea poruncă pentru nimicirea lor; iar eu voi vărsa în vistieria regelui zece mii de talanţi de argint“. |
| 10 | Atunci regele şi-a scos inelul şi l-a pus în mâna lui Aman, pentru ca acesta să pecetluiască porunca scrisă împotriva Iudeilor. |
| 11 | Şi i-a zis regele lui Aman: „Argintul ţine-l pentru tine, iar cu neamul [Iudeilor] fă cum vrei!“ |
| 12 | În cea de a treisprezecea zi a lunii întâi au fost chemaţi grămăticii regelui, iar aceştia au scris, după cum le-a poruncit Aman, către căpeteniile oştirilor şi către guvernatorii din toate ţările, din India până în Etiopia, către cele o sută douăzeci şi şapte de ţări, către cârmuitorii neamurilor în limba fiecăruia, în numele regelui Artaxerxe. |
| 13 | Şi [porunca] a fost trimisă prin ştafete h în tot regatul lui Artaxerxe în prima zi a lunii a douăsprezecea – adică luna Adar – să nimicească de istov neamul Iudeilor şi să le jefuiască averile. Iată copia scrisorii: i „Marele rege Artaxerxe, aşa scrie către guvernatorii şi slujitorii de sub conducerea lor din cele o sută douăzeci şi şapte de ţări, din India până în Etiopia, care se află sub stăpânirea lui: Stăpânind eu peste multe neamuri şi dobândind putere asupra lumii întregi, eu (fără să mă trufesc cu semeţia slavei, ci mai degrabă cârmuind cu blândeţe şi linişte) am vrut să fac viaţa supuşilor pururea netulburată, păzind regatul meu în pace şi uşor de străbătut de la un hotar pân' la altul, statornicind pacea dorită de toţi. Dar când eu i-am întrebat pe sfetnicii mei despre felul în care am putea aduce aceasta la îndeplinire, atunci Aman – care e vestit la noi prin înţelepciune şi se bucură neclintit de bunăvoinţa noastră, şi care a dovedit cea mai deplină credincioşie, fapt pentru care a dobândit şi cinstea de a şedea în al doilea loc după rege – ne-a arătat că prin toate neamurile lumii s'a amestecat un popor vrăjmaş, potrivnic legilor tuturor popoarelor, care necontenit nesocoteşte poruncile regelui, în aşa fel încât cârmuirea noastră să nu se poată întemeia fără sminteală. Aşadar, dându-ne seama că numai acest neam, el singur, pururea se împotriveşte omenirii întregi, că aduce un fel de a fi potrivnic oricărei legi şi, pururea împotrivindu-se lucrărilor noastre, face cele mai mari nelegiuiri, în aşa fel încât regatul nostru să nu ajungă a fi bine întocmit, am poruncit ca toate persoanele care v'au fost arătate în scrisorile lui Aman - pus de noi peste trebile obşteşti şi al nostru al doilea părinte - să fie'ntru totul nimicite, cu femeile şi copiii lor, prin sabia vrăjmaşilor lor, fără nici o milă sau cruţare, în cea de a treisprezecea zi j a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar a acestui an, în aşa fel încât aceşti potrivnici de ieri şi de azi să fie cu de-a sila aruncaţi în iad într'o singură zi, pentru ca în viitor să nu ne mai împiedice să ducem până la sfârşit o viaţă paşnică şi netulburată“. |
| 14 | Copiile acestei scrisori s'au făcut cunoscute în fiecare ţară; şi poruncă li s'a dat tuturor neamurilor să fie gata pentru ziua aceea. |
| 15 | Treaba era grăbită la Suza. Şi'n timp ce regele şi Aman se aşterneau pe băut, cetatea era în fierbere. |