Cele două versete care urmează,
3 şi 4, alcătuiesc o emoţionantă, tristă evocare a degradării la care bătrâneţea îl supune pe om. Tradiţia rabinică a încercat să traducă metaforele în termenii următori: paznicii casei = braţele şi palmele; oamenii puterii = umerii; morăriţele = dinţii; cele ce se uită prin ferestre = ochii; uşile dinspre uliţă = urechile; glasul morii = vocea; scularea în ciripitul păsării = somnul puţin al bătrânului; fiicele cântului = încercările de a mai face vocalize. Desigur, totul sub semnul probabilităţii.