am văzut că omul nu poate să descopere lucrarea ce se face sub soare. Oricât se va osteni omul să caute, nu va găsi, şi oricât ar zice înţeleptul că ştie, tot nu va putea să afle. |
Cuvântul lui Elifaz. | |
1 | Atunci Elifaz din Teman a răspuns, zicând: |
2 | Care'nţelept răspunde cu judecăţi de vânt şi pântecele-şi umflă cu lacrimi bătăioase, |
3 | mustrând cu-atâtea vorbe'n afara cuviinţei şi prin cuvinte care n'aduc nici un folos? |
4 | Au frica ta de Domnu'ntr'atât ţi-ai lepădat-o, să spui astfèl de vorbe chiar stând în faţa Lui? |
5 | Că propriile-ţi vorbe te învinovăţesc, de nu cumva ales-ai să ne vorbeşti de sus a. |
6 | Nu eu acum te'nvinui, ci însăşi gura ta, şi martori împotrivă-ţi sunt chiar a'tale buze. |
7 | Ce dar? eşti tu întâiul-născutul dintre oameni? sau tu mai înainte de munţi te-ai plămădit? |
8 | sau tu cu-auzul stat-ai cândva la sfat cu Domnul şi numai întru tine s'a strâns înţelepciunea? |
9 | Ce ştii tu'n lumea asta să nu o ştim şi noi? sau ce pricepi tu, oare, şi noi să nu pricepem? |
10 | Că şi la noi se află bătrâni şi vechi-de-zile, mai încărcaţi de zile chiar decât tatăl tău. |
11 | Puţine răni ai faţă de ce-ai păcătuit, că multe-ţi sunt la număr greşalele, prea multe. |
12 | Ce fel de îndrăzneală din inima ta curge, sau ce anume oare aşteaptă ochii tăi |
13 | de ţi-a zbucnit mânia de faţă-aici cu Domnul şi-ai slobozit din gură cuvinte ca acestea? |
14 | Căci cine, om fiind, va fi fără prihană, sau cum va fi curat născutul din femeie? |
15 | Că dacă El nu-i crede nici chiar pe sfinţii Săi b şi'n dreptul feţei Sale nici cerul nu-i curat, |
16 | cum o să fie omul cel urîcios şi scârnav, acel ce nedreptatea o soarbe ca pe apă? |
17 | Aş vrea să-ţi spun un lucru de mare preţ. Ascultă: Voi povesti eu însumi, şi ce-am văzut cu ochii, |
18 | şi ce-au spus înţelepţii nimic ţinând în taină de la părinţii lor |
19 | (cei cărora pământul acesta le-a fost dat şi nimeni de-altă naţie venise printre ei). c |
20 | Nelegiuitu-şi duce vieaţa numa'n grijă d, şi'n anii daţi cu număr tiranului puternic |
21 | el n'are decât spaime ţipându-i în urechi, şi-atunci când i se pare că'n casa lui e pace îi vine prăbuşirea. |
22 | El nu mai poate crede că scapă de'ntuneric; sortit simţindu-şi trupul să piară sub tăiş |
23 | sau rânduit anume vultùrilor spre hrană, în sineşi el nu vede nimic decât căderea. Iar ziua de'ntuneric îl bântuie cu spaime, |
24 | nevoia şi necazul îl ţin împresurându-l ca pe-un voivod ce cade'nainte de-a se bate. |
25 | Că mâinile'mpreună şi-a ridicat spre Domnul, dar s'a'ncontrat cu Domnul Atoateţiitorul e |
26 | şi i-a ieşit 'nainte cu vorbe de ocară şi cu cerbicea groasă a pavezelor lui; |
27 | că faţa şi-a'nvelit-o pe toată cu grăsime şi şi-a făcut pe coapse răzoare de osânză f; |
28 | el va trăi'nlăuntrul cetăţilor pustii şi va intra în case de nimeni locuite; şi ce-au gătit aceia va fi cărat de alţii. |
29 | Bogat n'o să devină, averi n'o să-i rămână, nici umbră nu-i va face pământului, pieziş, |
30 | şi nici din întuneric nu va avea scăpare; odrasla lui cea verde va veşteji-o vântul şi floarea va cădea. |
31 | Să nu se'ncreadă'n sine că'n veac va dăinui, căci doar deşertăciune veni-va peste el. |
32 | Securea-l va răpune'nainte de-a-i fi vremea, şi tânăra-i mlădiţă putere nu va prinde. |
33 | Cules ca agurida va fi, 'naintea vremii, şi va cădea ca floarea măslinului sătul. |
34 | Că mărturia celui necredincios e moartea şi foc va arde casa celor spurcaţi la daruri. |
35 | În pântece ca'n sarcini va zămisli dureri, dar nu i se vor naşte decât deşertăciuni, căci el, acolo'n pântec, găteşte vicleşug. |