Ecc 02:11
Şi am căutat eu spre toate lucrurile mele
pe care mâinile mele le-au făcut,
şi spre osteneala pe care m'am ostenit s'o fac,
şi, iată, toate sunt deşertăciune şi vânare de vânt
şi nici un câştig nu se află sub soare.
Ecc 1
CAPITOLUL 1
Prolog. Nimicnicia celor omeneşti.
1Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David,
regele lui Israel în Ierusalim.
2Deşertăciunea deşertăciunilor a – a zis Ecclesiastul –,
deşertăciunea deşertăciunilor,
toate sunt deşertăciune.
3Ce-i rămâne omului din toată osteneala lui
cu care se trudeşte sub soare b?
4O generaţie se duce, o generaţie vine
şi pământul rămâne în veac.
5Soarele răsare, soarele apune
şi spre locul său zoreşte
6şi de-acolo se ridică mergând spre miazăzi
şi-apoi spre miazănoapte ocoleşte;
de-a roata se roteşte vântul
şi vânt se'ntoarce din rotirea sa.
7Fluviile toate curg în mare
şi marea nu se umple;
fluvii se'ntorc de unde-au izvorât,
ca de acolo să purceadă iarăşi. c
8Cuvintele cu toatele-s trudite:
nu va putea să le grăiască omul;
ochiul nu se va'ndestula de ceea ce vede
şi nici urechea de ceea ce aude.
9Ceea ce este a mai fost,
ceea ce s'a petrecut se va mai petrece
şi nimic nu-i proaspăt sub soare.
10De grăieşte cineva, zicând:„Iată ceva nou!“,
iată că acel ceva a fost în alte vremuri,
în cele ce-au fost înaintea noastră.
11Ce-a fost întâi nu-i nici în amintire,
nici de ce-a fost pe urmă nu-şi vor aduce-aminte
urmaşii de la urmă. d
12Eu, Ecclesiastul,
am fost rege peste Israel în Ierusalim. e
13Şi inima mi-am pus-o să caute
şi cu'nţelepciune să cerceteze
despre toate câte se petrec sub cer,
că anevoioasă nevoinţă
le-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor,
cu ea să se nevoiască.
14Văzut-am toate lucrurile
care se fac sub soare,
şi, iată, toate sunt deşertăciune
şi vânare de vânt f.
15Ceea ce e strâmb nu poate fi îndreptat,
ceea ce lipseşte nu se poate număra.
16Grăit-am eu în inima mea, zicând:
– Iată, m'am umplut de slavă
şi i-am întrecut în înţelepciune
pe toţi cei de dinaintea mea în Ierusalim
şi inima mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.
17Şi inima mi-am pus-o să cunoască înţelepciunea şi cunoaşterea,
zicerile g şi ştiinţa de a pricepe h,
şi iată că şi aceasta-i tot vânare de vânt.
18Fiindcă'n belşugul înţelepciunii e belşug de cunoaştere,
iar sporul cunoaşterii e spor de durere.