Dt 28:66
Fi-va viaţa ta spânzurată'n faţa ochilor tăi şi te vei teme ziua şi noaptea, şi vieţii tale nu-i vei da crezare.
Sol 17
CAPITOLUL 17
Egiptenii, robi ai întunericului.
1
Mari şi de nepătruns sunt judecăţile Tale;
iată de ce sufletele neînvăţate s'au rătăcit. a
2
Atunci când necredincioşii se gândeau să asuprească un neam sfânt
zăceau înrobiţi în întuneric, în piedicile unei nopţi lungi,
închişi sub propriile lor acoperişuri,
izgoniţi din veşnica purtare de grijă.
3
Şi când socoteau că vor rămâne ascunşi în tainicele lor păcate,
sub vălul întunecat al uitării,
risipiţi au fost, şi amarnic înspăimântaţi,
bântuiţi de năluci.
4
Căci ungherul care-i adăpostea nu-i apăra şi de frică;
în jurul lor răsunau zgomote înfricoşătoare
şi li se arătau vedenii posomorâte, cu chipuri de spaime.
5
Nu era nici un foc care să-i poată lumina
şi nici scânteietoarea lumină a stelelor
nu putea să lumineze acea noapte de groază.
6
O singură lumină li se ivea:
o flacără de foc aprinsă de la sine, semănând groază,
iar ei, înspăimântaţi de o asemenea vedenie,
luau ceea ce vedeau drept mai rău decât ceea ce nu vedeau.
7
Meşteşugurile vrăjitorilor nu mai puteau nimic
şi îngâmfarea lor că ştiu ceva ieşise de ruşine;
8
ei, care ziceau că pot izgoni spaimele şi tulburările din inima bolnavă,
chiar ei zăceau betegi de-o ruşinoasă spaimă.
9
Chiar dacă nimic grozav nu le dădea spaime,
o trecere de fiare, un şuier de reptilă îi copleşeau de groază
şi se topeau de frică şi tremurau de spaimă
şi închideau ochii ca să nu mai vadă acest văzduh
de care nu puteau să scape.
10
Căci viclenia, osândită de propria ei răutate
şi apăsată de conştiinţă, îşi măreşte de-a pururi nenorocirea,
11
căci teama nu e altceva decât trădarea ajutoarelor îmbiate de cugetare;
12
cu cât mai puţin te reazemi pe ele lăuntric,
cu atât necunoaşterea e mai grea decât pricina care aduce chinul.
13
Dar ei, în noaptea aceea neputincioasă,
ivită din adâncurile unui iad neputincios,
căzuţi într'un somn fără nici o putinţă,
14
când că erau bântuiţi de arătări pocite,
când că erau încremeniţi de trădarea inimii lor,
căci o groază neaşteptată şi năprasnică îi cuprinsese.
15
Şi tot aşa celălalt, oricare ar fi fost, cel ce cădea în ea,
se pomenea închis ca într'o temniţă fără zăvoare.
16
Fie plugar, fie cioban,
fie lucrător la muncile câmpului,
dacă era apucat fără veste, îndura această nenorocire fără scăpare;
17
căci toţi erau ferecaţi cu acelaşi lanţ de'ntuneric.
Vântul care suflă,
cântul încântător al păsărilor din desişuri,
zgomotul galopant al unui şuvoi de apă,
18
bubuitul stâncilor în prăvălire,
fuga nevăzută a animalelor săritoare,
răcnetul fiarelor cumplite,
ecoul ce se sparge în peşterile munţilor,
toate acestea îi făceau să moară de spaimă.
19
Căci în timp ce întreaga lume era luminată de o lumină strălucitoare
şi nimeni nu era împiedicat în lucrul său,
20
numai peste ei se întindea o noapte grea,
chip al întunericului care avea să-i înghită.
Dar ei îşi erau loruşi o povară mai grea decât întunericul.