Dt 28:41
Fii şi fiice vei naşte, dar nu vor fi ai tăi, pentru că vor fi duşi în robie.
Ag 2
CAPITOLUL 2
Slava templului celui nou. Binecuvântări.
Zorobabel sub ocrotirea Domnului.
1În luna a şaptea, în cea de a douăzeci şi una zi a
lunii, grăit-a Domnul prin mâna profetului Agheu, zicând:
2„Grăieşte către Zorobabel, fiul lui Salatiel din neamul lui Iuda, şi către Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi către cei din rămăşiţa poporului:
3Cine dintre voi a văzut această Casă în slava ei cea dinainte? şi cum o vedeţi voi acum, ca şi cum n'ar fi în faţa voastră? a
4Şi acum, întăreşte-te, Zorobabele, zice Domnul; şi întăreşte-te, Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi să se întărească întregul popor al ţării b, zice Domnul, şi lucraţi, fiindcă Eu sunt cu voi, zice Domnul Atotţiitorul,
5şi Duhul Meu rămâne în mijlocul vostru; îmbărbătaţi-vă!
6Că aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul: Eu încă o dată voi clătina cerul şi pământul şi marea şi uscatul;
7şi voi clătina toate neamurile; şi va veni tot ceea ce au neamurile mai ales c, iar Eu voi umple Casa aceasta cu slavă, zice Domnul Atotţiitorul.
8Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Domnul Atotţiitorul.
9Că slava acestei Case va fi mare; cea de pe urmă, mai mare decât cea dintâi, zice Domnul Atotţiitorul; şi'n locul acesta voi da pace, zice Domnul Atotţiitorul, pacea sufletului spre ocrotirea fiecăruia care zideşte, ca să ridice Casa aceasta“.
10În douăzeci şi patru ale lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, fost-a cuvântul Domnului către Agheu profetul, zicând:
11„Aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul: Întreabă-i acum pe preoţi despre lege, zicând:
12Dacă un om va lua carne sfinţită d în poala hainei sale şi dacă poala hainei sale se va atinge de pâine sau de fiertură sau de vin sau de untdelemn sau de orice altă mâncare, oare aceea se ,va sfinţi?“. Şi răspunzând, preoţii au zis: „Nu“.
13Şi a zis Agheu: „Dacă cineva cu sufletul pângărit e se va atinge de oricare dintre acestea, oare ea se va pângări?“. Iar ei au zis: „Se va pângări“.
14Şi a răspuns Agheu, zicând: „Aşa este poporul acesta, şi aşa este neamul acesta în faţa Mea, zice Domnul, precum şi toate lucrurile mâinilor lor; şi oricare se va apropia de ele se va pângări, din pricina câştigurilor lor timpurii f, şi vor suferi pe seama trudelor lor; şi l-aţi urât pe cel ce mustra în pieţe g.
15Şi acum, luaţi aminte la ziua de astăzi şi la vremea de până acum, înainte de a fi pus ei piatră peste piatră în casa Domnului,
16ce fel de oameni eraţi când aruncaţi în groapa de bucate h douăzeci de măsuri de orz, dar nu erau decât zece măsuri de orz, şi intraţi în lin i să scoateţi cincizeci de vedre, dar nu erau decât douăzeci.
17V'am lovit cu nerodire şi cu prăpădul vârtejului; şi toate lucrurile mâinilor voastre, cu grindină; dar voi nu v'aţi întors la Mine, zice Domnul.
18Aşadar, luaţi aminte acum din ziua aceasta şi'n susul timpului, de la douăzeci şi patru de zile ale lunii a noua, adică din ziua când a fost pusă temelia casei Domnului; luaţi aminte
19dacă aceasta se va mai cunoaşte pe aria de treierat sau dacă via şi smochinul şi rodiul şi măslinul care nu poartă roadă [încă mai sunt]; din ziua aceasta le voi binecuvânta“.
20Şi a fost cuvântul Domnului a doua oară către profetul Agheu, în douăzeci şi patru ale lunii, zicând:
21„Grăieşte către Zorobabel, fiul lui Salatiel din neamul lui Iuda, zicând: Eu scutur cerul şi pământul şi marea şi uscatul;
22şi voi doborî tronurile regilor şi puterea regilor neamurilor; şi voi doborî carele de luptă şi călăreţii; iar caii şi călăreţii lor se vor năpusti fiecare cu sabie împotriva fratelui său.
23În ziua aceea, zice Domnul Atotţiitorul, te voi lua pe tine, Zorobabel, fiul lui Salatiel, robul Meu, zice Domnul, şi te voi pune ca pe o pecete j; că Eu pe tine te-am ales“, zice Domnul Atotţiitorul.