Dt 24:07
De se va afla că cineva dintre fiii lui Israel l-a răpit pe vreunul din fraţii săi şi, supunându-l silniciei, l-a vândut, tâlharul acela să moară; şi să stârpeşti răul din mijlocul vostru.
Ies 21
Rânduieli pentru casnici şi ucideri; dreptul de azil.
1„Iată acum rânduielile pe care tu le vei pune'n faţa lor:
2De vei cumpăra rob evreu, el să-ţi lucreze şase ani, iar în anul al şaptelea îl vei lăsa liber fără să-i ceri plată a.
3Dac'a intrat singur, singur va ieşi; dac'a venit cu femeie, odată cu el va pleca şi femeia sa.
4Dacă însă femeia i-a fost dată de către stăpân şi ea va fi născut fii sau fiice, atunci femeia şi copiii vor fi ai stăpânului său; el va pleca singur.
5Dar dacă robul se va'mpotrivi b, zicând: – Îmi iubesc stăpânul, femeia şi copiii; nu vreau să plec în libertate...,
6atunci stăpânul său îl va aduce la judecata lui Dumnezeu; îl va aduce la uşă, pe prag, îi va găuri urechea cu o undrea, iar el îi va sluji în veci.
7Dacă cineva îşi va vinde fata ca fată'n casă c, ea nu va ieşi cum pleacă robii.
8Dacă stăpânului nu-i va plăcea aceea pe care el de bunăvoie şi-a ales-o, o poate elibera pe bani; dar la neam străin nu are voie s'o vândă, de vreme ce el s'a purtat cu ea necinstit.
9Dacă i-a rânduit-o fiului său, se va purta cu ea după rânduiala fiicelor.
10Dar dacă el îşi mai ia o alta, pe ea să n'o lipsească de hrană, de îmbrăcăminte şi de traiul ei cu bărbatul.
11Iar dacă el nu va face pentru ea aceste trei lucruri, ea poate pleca de la el fără să plătească nimic, fără să-i dea bani.
12De va lovi cineva pe altul şi acela va muri, să fie dat morţii d.
13Iar de nu va fi fost cu voia lui, ci Dumnezeu i l-a adus în mână e, îţi voi da Eu loc unde să fugă ucigaşul f.
14Dacă însă cineva va merge până acolo încât să-l omoare pe aproapele său cu vicleşug şi va fugi la altar, chiar şi de la altarul Meu să-l iei şi să-l omori.
15Cel ce va lovi pe tatăl său ori pe mama sa să fie dat morţii.
16Cel ce va blestema pe tatăl său ori pe mama sa să fie omorât.
17Cel ce va răpi pe cineva dintre fiii lui Israel – fie că-l va vinde ca rob, fie că acela va fi găsit în mâinile lui – să fie omorât.
18Dacă doi oameni se vor certa şi dacă unul din ei îl va lovi pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul şi acela nu va muri, ci va cădea la pat,
19dacă omul se va scula şi va umbla pe-afară cu ajutorul toiagului, atunci nevinovat va fi cel ce l-a lovit; îi va plăti doar timpul cât n'a fost în stare să muncească şi costul îngrijirii.
20Dacă cineva va lovi cu bâta pe robul său sau pe slujnica sa şi va muri sub mâna lui, prin judecată va fi pedepsit;
21dar dacă [cel lovit] va mai trăi o zi sau două, el nu va fi pedepsit, fiindcă aci sunt banii lui.
22Dacă doi oameni, luându-se la bătaie, vor lovi o femeie însărcinată şi aceasta va lepăda pruncul ne'mplinit g, [vinovatul] va fi pus să plătească despăgubirea pe care o va cere bărbatul femeii; va plăti atât cât se cuvine;
23dar dacă [pruncul] va fi împlinit, atunci se va da suflet pentru suflet,
24ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior,
25arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie.
26Dacă va lovi cineva ochiul robului său sau ochiul slujnicei sale şi aceia vor orbi, liberi să-i lase pentru ochiul lor.
27Iar dacă va rupe dintele robului său sau al roabei sale, pentru dintele lor să-i lase liberi.
28Dacă un taur va împunge un bărbat sau o femeie şi le va pricinui moartea, taurul va fi ucis cu pietre, carnea lui nu va fi mâncată, iar stăpânul taurului va fi nevinovat.
29Dacă însă taurul obişnuia de mai'nainte să împungă, dar stăpânul său, deşi înştiinţat, nu l-a ţinut închis, dacă taurul va omor] bărbat sau femeie, atunci va fi ucis cu pietre, iar stăpânul său va fi şi el dat morţii;
30dar dacă i se va pune preţ de răscumpărare, atunci pentru răscumpărarea sufletului său va da cât i se va cere.
31După această rânduială se va face şi când taurul împunge băiat sau fată.
32Iar dacă taurul va împunge rob sau roabă, stăpânului lor i se vor plăti treizeci de sicli de argint, iar taurul va fi ucis cu pietre.
33De va destupa cineva o fântână sau dacă va săpa o fântână şi nu o va acoperi şi va cădea în ea un viţel sau un asin,
34stăpânul fântânii îi va plăti; stăpânului lor îi va da bani, iar stârvul va fi al lui.
35Dacă taurul cuiva va împunge taurul vecinului şi-l va face să moară, ei vor vinde taurul cel viu şi vor împărţi banii între ei; tot între ei vor împărţi şi taurul mort.
36Dar dacă se va fi ştiut că taurul obişnuia de mai'nainte să împungă, dar stăpânul său, deşi înştiinţat, nu l-a ţinut închis, atunci acesta va plăti taur pentru taur, iar stârvul va fi al lui.