De obicei, spusele unui profet sunt întărite, spre mai multă crezare, de semne şi minuni cu care el le asociază, aşa cum a făcut, de pildă, Moise (vezi Iş 4, 30-31). Dar de la acelaşi Moise ştim că şi vrăjitorii lui Faraon au fost în stare să facă aceleaşi semne (Iş 7, 11). Dacă deci profeţii mincinoşi au puterea de a-şi asocia profeţiile cu anumite semne, nu semnele sau minunile constituie principalul criteriu al credibilităţii, ci conţinutul profeţiilor, dacă ele adică sunt în acord cu autentica învăţătură descoperită de Dumnezeu. În asemenea cazuri, credinciosului i se cere un foarte puternic simţ al discernământului (facultatea „deosebirii duhurilor“ – 1 Co 12, 10), spre a nu se lăsa înşelat.