Ebr.: „Tăiaţi-vă'mprejur inima voastră“. Diferenţă de nuanţă, în care Septuaginta oferă metafora întreagă. Tăierea'mprejur era semnul exterior, corporal, care atesta apartenenţa la poporul lui Dumnezeu (Fc 17, 10). Mai importantă însă decât aceasta trebuie să fie circumcizia spirituală, aceea care desprinde şi aruncă învârtoşarea inimii (inima considerată ca sediu al minţii, voinţei şi sensibilităţii), adică acea coajă grosolană care-L separă pe Dumnezeu de miezul fiinţei omeneşti. Circumcizia învârtoşării inimii este prezentată aici ca lucrare a omului; circumcizia inimii este prezentată în 30, 6 ca lucrare a lui Dumnezeu; luate împreună, cele două lucrări realizează synergia, adică împreună-lucrarea din relaţia Dumnezeu-om. Apelul la lepădarea învârtoşării inimii va fi făcut şi de proorocul Ieremia (4, 4) şi reluat, cu accente definitive, de către Pavel (Rm 2, 29); Apostolul va merge până într'acolo încât va declara inutilitatea circumciziei fizice şi înlocuirea acesteia cu circumcizia duhovnicească, botezul, singura poartă de intrare în Biserica lui Hristos.