Acest capitol prevesteşte desfăşurarea unor evenimente istorice pe o durată foartă lungă, de peste trei secole (486 – 164), adică de la începutul domniei lui Xerxes cel Mare până la moartea lui Antioh Epifan. În mare măsură el poate fi pus în paralelă cu capitolele 7 şi 8; ceea ce acolo este simbol, aici este o referire directă, dar la modul profetic (în care se reţin nu atât evenimentele, cât semnificaţiile lor). Nume de persoane nu apar; evenimentele se succedă rapid, uneori eliptic, fragmentar, cu hotare de abur, aşa cum se desfăşoară în vis. Masoreţii, cunoscători a posteriori ai evenimentelor, au putut îmbunătăţi textul, făcându-l mai explicit. Istoricii moderni au identificat personajele şi faptele, uneori până la amănunt.