Cu ajutorul lui Daniel însuşi (vv. 19-21), exegeza admite că simbolismul acestei vedenii se referă la succesiunea unor imperii. Cele două coarne ale berbecului sunt imperiul Mezilor, urmat de acela al Perşilor. Ţapul unicorn nu ar fi altcineva decât Alexandru cel Mare; după moartea acestuia (sfărâmarea cornului), imperiul se împarte între cei patru generali ai săi. Ultimul corn – şi cel mai devastator – va fi Antioh Epifan, cel ce a vrut să elenizeze Iudeea, a interzis legea lui Moise şi a profanat templul, dedicându-l unor zeităţi păgâne.