Pentru aceeaşi raţiune invocată în nota precedentă (
3, 25), regele vorbeşte ca un fiu al lui Israel, împrumutând gândirea şi limbajul lui Daniel. Mesajul textului este acela că, în prezenţa şi sub înrâurirea profetului, o taină dumnezeiască se poate descoperi chiar prin gura unui păgân, cum va fi, de pildă, exclamaţia sutaşului din faţa crucii (
Mt 27, 54;
Mc 15, 39;
Lc 23, 47); mărturia de acum despre Duhul Sfânt al lui Dumnezeu (
pnéuma theoū ágion), împreună cu cea din
3, 25 despre făptura care este asemenea fiului lui Dumnezeu (
omoía yiō theoū) se constituie într'o veritabilă revelaţie asupra misterului Sfintei Treimi, mult mai transparentă decât aceea de la stejarul Mamvri (
Fc 18). De altfel, această mărturie e fondul aperceptiv pe care se va petrece convertirea trufaşului suveran (vv.
33-34). De remarcat că Daniel Îl poartă într'însul (pe Duhul Sfânt) (
en eautō éhei); autorul sacru foloseşte aici verbul din profeţia lui Isaia asupra naşterii lui Iisus dintr'o fecioară (vezi
Is 7, 14 şi nota). Textul Masoretic sună diferit: Daniel are într'însul duhul sfinţilor zei (BJ, OSTY) sau un duh al sfinţilor zei (TOB). Ediţiile curente româneşti, deşi îşi revendică Textul Masoretic, adoptă formularea: Duhul lui Dumnezeu celui Sfânt.