Bar 04:36
Priveşte'n răsărit, Ierusalime,
şi uită-te la bucuria
ce-ţi vine de la Dumnezeu!
Bar 5
CAPITOLUL 5
Ierusalimul îşi cheamă fiii la bucurie.
1
Dezbracă-te, Ierusalime,
de haina întristării şi-a suferinţei tale
şi'mbracă-te pe'ntotdeauna
în strălucirea slavei lui Dumnezeu;
2
îmbracă-te în haina dreptăţii de la Dumnezeu,
pune-ţi pe cap cununa slavei Celui-Veşnic;
3
că tuturor celor de sub cer
le va arăta Dumnezeu strălucirea ta;
4
că numele tău pe'ntotdeauna
de Dumnezeu îţi va fi dat:
„Pacea dreptăţii“ şi „Slava evlaviei“.
5
Ridică-te, Ierusalime, şi ţine-te la înălţime
şi uită-te în răsărit
şi vezi-ţi fiii adunaţi de la apus la răsărit
prin cuvântul Celui-Sfânt, şi bucurându-se
că Dumnezeu Şi-a amintit de ei.
6
Că ei te-au părăsit mergând pe jos
împinşi din spate de duşmani,
dar Dumnezeu ţi-i va aduce
purtaţi întru mărire ca nişte fii de regi. a
7
Căci Domnul hotărât-a să fie umiliţi
tot muntele înalt şi veşnicele dealuri,
iar văile, umplute spre-a netezi pământul,
să umble fără frică el, Israel, în slava
lui Dumnezeu.
8
Pădurile, tot pomul înmiresmat – prin vrerea
lui Dumnezeu – vor face în Israel umbrare;
9
căci Dumnezeu, El Însuşi, îl va călăuzi
pe Israel să zburde'n lumina slavei Sale,
cu mila şi dreptatea ce izvorăsc din El.