Bar 03:32
o ştie însă Cel ce ştie totul,
El a pătruns-o cu-agerimea Lui,
Cel ce-a făcut pământul pentru veci
şi l-a umplut cu patrupede,
Iov 28
CAPITOLUL 28
Răspunsul lui Iov (continuare). a
1
Că loc are argintul acolo und' se naşte
  şi loc e pentru aur de lămurit în foc.
2
Că fierul din adâncul subpământean se trage,
  arama se ciopleşte aşa cum tai în piatră.
3
El [omul] rânduială a pus în întuneric,
  în toate socoteşte hotarul cel din urmă,
  al pietrei de'ntuneric, al ei de umbra morţii,
4
pârâu ce-şi taie drumul prin albie de nisip.
  Cei ce-au uitat dreptaru'ntre muritori pieriră.
5
Pământul, cel din care ieşea la faţă pâinea,
  pe dedesubt se'ntoarse, ca răvăşit de foc;
6
în piatra lui, acolo-i locaş pentru safir,
  şi lutul său e aur.
7
Un drum pe care, iată, nici pasărea nu-l ştie
  şi nici un ochi de vultur de sus nu l-a ochit,
8
pe care nu-l călcară feciori de uşuratici,
  nici leul nu-l trecu.
9
În piatră colţuroasă el b şi-a întins o mână
  şi, sfărâmând-o, munţii i-a dezrădăcinat;
10
vârtejuri mari de apă din râuri şi le-a spart
  şi ochii mei văzură noian de nestemate;
11
adâncurile apei tot el le-a dezvelit,
  puterea arătându-şi, întreagă, la lumină.
12
Înţelepciunea însă, ea, unde s'a aflat?
  şi unde este locul în care stă Ştiinţa c?
13
Nu-i pământean pe lume să-i fi văzut cărarea,
  şi nici că ea vreodată'ntru oameni s'a aflat.
14
Adâncul din genună a zis: Ea nu e'n mine!,
  iar Marea: Nu-i cu mine!
15
Ea nu se dă pe preţuri de aur zăvorât d,
  argintul greu din cumpeni nu-i poate fi de schimb;
16
ea nu se preţuieşte cu aur de Ofir,
  şi nici cu scumpul onix, precum nici cu safirul;
17
nici aurul, nici sticla nu-s pe potriva ei,
  pe vase mari de aur nu poate fi schimbată;
18
mărgeanul şi cleştarul nici nu mai intră'n vorbă,
  că'Nţelepciunea trage mai greu decât adâncul e;
19
topazul negrei Nubii f nu-i poate sta'nainte,
  cu ea nu stă'mpreună nici aurul curat.
20
Şi-atunci, Înţelepciunea, ea, unde s'a aflat?
  şi unde este locul în care stă Ştiinţa?
21
Nu-i om s'o poată şti,
  ascunsă e de ochiul şi-al pasării din cer.
22
Pierzania g şi Moartea s'au mărginit să spună:
  – Am auzit prin târguri vorbindu-se de ea!...
23
Doar Dumnezeu, El este Cel ce-i deschide calea
  şi locul i-l cunoaşte.
24
El este Cel ce vede întregul de sub cer
  şi ştie tot ce Dânsul făcut-a pe pământ,
25d
eci: vântului popasuri şi apelor măsură
26
atunci când i-a dat ploii răstimpurile ei
  şi trăsnetului calea;
27
atunci El a văzut-o şi-atunci a tâlcuit-o,
  atunci a pregătit-o şi-atunci a cercetat-o.
28
Iar omului îi zise:
  – Înţelepciunea-i frica de Domnul-Dumnezeu h,
  şi-a te feri de rele, aceasta e Ştiinţa!“