Am 01:03
Zis-a Domnul:
„Pentru cele trei păcate ale Damascului f
şi pentru cele patru
Eu nu-l voi face să-şi revină.
De vreme ce ei
tăiat-au cu ferăstraie de fier
femeile însărcinate din Galaad g,
4Rg 13
CAPITOLUL 13
Ioahaz şi Ioaş, regii lui Israel. Moartea lui Elisei.
1În cel de al douăzeci şi treilea an al domniei lui Ioaş, fiul lui Ohozia, regele lui Iuda, rege peste Israel, în Samaria, a devenit Ioahaz, fiul lui Iehu, care a domnit şaptesprezece ani.
2El a făcut ceea ce e rău în ochii Domnului şi a umblat în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care-l făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s'a abătut de la ele.
3Şi cu aprindere S'a mâniat Domnul pe Israel şi l-a dat pe'ntotdeauna în mâna lui Hazael, regele Siriei, şi în mâna lui Benhadad, fiul lui Hazael a.
4Atunci Ioahaz I s'a rugat Domnului, iar Domnul l-a ascultat, de vreme ce vedea necazul cu care regele Siriei îi strâmtora pe Israeliţi.
5Şi le-a dat Dumnezeu mântuire Israeliţilor şi i-a scăpat de sub stăpânirea Siriei, iar fiii lui Israel au locuit, ca şi mai înainte, în casele lor.
6Numai că ei nu s'au îndepărtat de păcatele casei lui Ieroboam, cel care-l făcuse pe Israel să păcătuiască; dimpotrivă, tocmai în ele au umblat; tufişurile b încă mai dăinuiau în Samaria.
7Din oastea lui Ioahaz nu-i mai rămăseseră decât cincizeci de călăreţi şi zece care de luptă şi zece mii de pedestraşi, căci regele Siriei o nimicise şi o făcuse pulberea drumurilor.
8Cât despre celelalte întâmplări ale lui Ioahaz, despre toate faptele lui şi despre vitejiile lui, oare nu sunt ele scrise în Cartea Faptelor din Vremea Regilor lui Israel?
9Şi a adormit Ioahaz împreună cu părinţii săi şi l-au îngropat în Samaria. Iar în locul lui a devenit rege Ioaş, fiul său.
10În cel de-al treizeci şi şaptelea an al domniei lui Ioaş, regele lui Iuda, rege peste Israel, în Samaria, a devenit Ioaş, fiul lui Ioahaz, care a domnit şaisprezece ani.
11El a făcut ceea ce e rău în ochii Domnului, neabătându-se de la nici unul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, cel care-l făcuse pe Israel să păcătuiască; dimpotrivă, în ele a umblat.
12Cât despre celelalte întâmplări ale lui Ioaş, despre toate faptele lui şi despre vitejiile lui împotriva lui Amasia, regele lui Iuda, oare nu sunt ele scrise în Cartea Faptelor din Vremea Regilor lui Israel?
13Şi a adormit Ioaş împreună cu părinţii lui şi a fost îngropat în Samaria, lângă regii lui Israel. Iar pe tronul său s'a urcat Ieroboam c.
14Elisei era pe atunci bolnav de o boală în urma căreia a şi murit. Iar Ioaş, regele lui Israel, a coborât la el şi a plâns deasupră-i şi a zis: „Părinte, părinte, carul lui Israel şi călăreţul lui!“ d
15Iar Elisei i-a zis: „Ia un arc şi săgeţi!“ Şi i s'au adus un arc şi săgeţi.
16Şi i-a zis regelui: „Pune-ţi mâna pe arc!“ Ioaş şi-a pus mâna pe arc, iar Elisei şi-a pus mâinile lui peste mâinile regelui e.
17Şi i-a zis: „Deschide fereastra dinspre răsărit!“ El a deschis-o f, iar Elisei i-a zis: „Săgetează!“ Şi el a săgetat.
18Şi a zis Elisei: „Săgeata mântuirii Domnului şi săgeata mântuirii de Siria!; îi vei bate pe Sirieni la Afec până-i vei mistui“. Şi i-a zis Elisei: „Ia un arc!“ Acela a luat, iar el i-a zis regelui lui Israel: „Bate în pământ!“ Regele a bătut de trei ori şi s'a oprit.
19Atunci omul lui Dumnezeu s'a supărat pe el şi i-a zis: „Dac'ai fi bătut de cinci sau şase ori, atunci ai fi bătut Siria pân'ai fi mistuit-o; acum însă o vei bate numai de trei ori“.
20Şi a murit Elisei; şi l-au îngropat g. Iar la începutul acelui an au intrat în ţară pâlcurile tâlhăreşti ale lui Moab.
21Şi a fost că'n timp ce unii îngropau un om, iată că au dat cu ochii de tâlhari şi l-au aruncat pe om în mormântul lui Elisei; şi de'ndată ce acela s'a atins de oasele lui Elisei, a înviat şi a stat pe picioarele lui h.
22Iar Hazael, regele Siriei, mari necazuri le-a adus Israeliţilor în toate zilele lui Ioahaz.
23Domnul însă a avut milă de ei, şi îndurare, şi a cătat spre ei de dragul legământului Său cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob i; Domnul n'a vrut să-i nimicească şi nu i-a lepădat de la faţa Lui j.
24Şi a murit Hazael, regele Siriei, iar în locul lui a devenit rege Benhadad, fiul său.
25Atunci Ioaş, fiul lui Ioahaz, şi-a revenit şi a luat de sub stăpânirea lui Benhadad, fiul lui Hazael, cetăţile pe care acela k le luase prin război de sub stăpânirea lui Ioahaz, tatăl său; de trei ori l-a bătut Ioaş, şi a recucerit cetăţile lui Israel.