Legământul nu era altceva decât făgăduinţa solemnă că vor fi respectate toate condiţiile deuteronomice prin care fiii lui Israel îşi puteau menţine statutul de poporul Meu. Regele l-a proclamat în numele poporului, iar acesta, în întregime, a stat întru legământ (éste en te diathéke), ceea ce consună şi cu Textul Ebraic. Acest întru nu denotă o simplă aderare (orice aderare e oarecum periferică), ci o angajare lăuntrică, o integrare fiinţială a omului în însăşi substanţa cuvântului lui Dumnezeu.