Sub numele de „Ful“ era cunoscut, în Babilonia şi în ţările mediteraneene, Tiglatfalasar al III-lea (745-724), cel prin care imperiul asirian, după o lungă perioadă de declin, şi-a întins considerabil hotarele. După înfrângerea Armenilor, noul rege a întreprins o mare campanie militară în vest, ajungând la Mediterana; în 738 îi plăteau tribut regele Damascului, regele Israelului şi, practic, toţi principii din zonă. La valorile de azi, tributul plătit de către Menahem – care devenise un fel de rege-păpuşă – se ridica la două milioane de dolari aur. De altfel, acesta a fost începutul declinului regatului de nord, care, în 722 (sau 721), sub Sargon al II-lea, va fi transformat în provincie asiriană, sub numele de Samarina, prin deportarea masivă a populaţiei şi înlocuirea ei cu cinci triburi asiatice.