Începutul anului ebraic era toamna; atunci obişnuiau să năvălească tâlharii, după strângerea recoltelor. Pe de altă parte, mormintele evreieşti erau săpate într-un perete stâncos şi acoperite cu câte o lespede de piatră. În cazul de faţă, oamenii nu ajunseseră la mormântul destinat mortului; când au dat cu ochii de tâlhari (care se aflau la o oarecare distanţă), ei s-au grăbit şi au dat la o parte lespedea mormântului care le era mai aproape şi care era al lui Elisei (desigur, după multă vreme de la moartea acestuia). Aşa s-a produs minunea. Credinţa că relicvele unor oameni ai lui Dumnezeu îşi păstrează puterea de a face minuni stă la temelia cultului sfintelor moaşte.