„Vârtejul de vânt“ (de proporţii reduse sau de dimensiunea unei tornade) e o mişcare de mare viteză a aerului care se înşurubează într-o pâlnie verticală ce se roteşte în spirală ascendentă, răpind de la sol obiecte – mai mici sau mai mari – pe care le urcă în văzduh şi le lasă apoi să cadă în altă parte. Pe un astfel de fenomen grandios se proiectează celebra ridicare a lui Ilie. E de observat că dintre cele trei trupuri care au părăsit pământul prin desprindere, numai despre al lui Iisus se spune limpede, fără echivoc, că „S-a înălţat la cer“ (Mc 16, 19; Lc 24, 51). Despre Enoh se spune că, la un moment dat, „nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase“ (Fc 5, 24); ridicarea sa la cer e o ipoteză exegetică. Cât despre Ilie, autorul textului îşi ia – aşa cum va face Iezechiel – o măsură de precauţie, introducând similitudinea: „... ca şi cum ar fi la cer“ (menţiune proprie Septuagintei). În bună măsură, opinia Sfinţilor Părinţi este aceea că Ilie a fost astfel strămutat într-un loc pe care numai Dumnezeu îl ştia.