Insistenţa cu care nu Domnul, ci „numele Domnului“ este arătat ca fiind locatarul templului arată, pe de o parte, grija de a evita orice posibilă reprezentare antropomorfă sau limitare a lui Dumnezeu şi, pe de alta, gândul teologic că Numele face parte din Fiinţă (o teologie foarte bogată atât în Noul Testament cât şi la Sfinţii Părinţi ai Bisericii).