3Mac 01:27
Văzând aceasta, până şi propriii săi dregători li s'au alăturat Iudeilor în a-L chema pe Cel ce are toată puterea, să vină în ajutorul acelei clipe de necaz şi să nu închidă ochii asupra unei asemenea semeţe nelegiuiri.
2Mac 9
CAPITOLUL 9
Groaznicul sfârşit al lui Antioh Epifan.
1Cam în aceeaşi vreme s'a întâmplat şi întoarcerea, lipsită de cinste, a lui Antioh din ţinuturile Persiei.
2Căci, intrat în cetatea numită Persepolis, s'a apucat să jefuiască templul şi să pună mâna pe oraş. Dar şi mulţimea, ridicându-se, a pus mâna pe arme; şi s'a întâmplat că Antioh, pus pe fugă de către locuitorii ţării, s'a întors plin de ruşine.
3Ajuns în Ecbatana, i-a sosit vestea despre ceea ce i se întâmplase lui Nicanor şi oamenilor lui Timotei.
4Aprins de mânie, se gândea să le plătească Iudeilor ruşinea suferită din partea celor ce-l siliseră să fugă; şi i-a poruncit căruţaşului său să mâne carul, fără oprire, până la capătul drumului (îl însoţea judecata Cerului, de vreme ce se rostea cu trufie: „Voi preface Ierusalimul în mormânt al Iudeilor, de îndată ce voi sosi acolo!“).
5Dar Domnul, Cel ce pe toate le vede, Dumnezeul lui Israel, l-a lovit cu o plagă de nevindecat, cum nu s'a mai văzut: nu isprăvise bine aceste cuvinte, că a fost cuprins de o nesuferită durere în măruntaie şi de groaznice chinuri lăuntrice;
6aceasta, pe bună dreptate, de vreme ce el, prin numeroase şi nemaipomenite chinuri, chinuise măruntaiele altora.
7Cu toate acestea, întru nimic domolindu-şi mândria şi mereu plin de trufie, suflând împotriva Iudeilor flăcările furiei sale, a poruncit ca înaintarea să fie iuţită. S'a întâmplat însă că el a căzut din carul care alerga bubuind şi, învârtit într'o căzătură rostogolită, toate mădularele trupului i s'au stâlcit.
8Aşa că el, care cu puţin înainte, în înfumurarea lui nemaiîntâlnită la oameni, credea că le poate porunci valurilor mării şi care-şi închipuia că poate cântări în cumpănă înălţimile munţilor, era acum trântit la pământ şi dus pe o targă, prin el arătându-se în ochii tuturor puterea lui Dumnezeu,
9până acolo încât din trupul acestui om şiroiau viermii, trupul i se descărna de viu, petic cu petic, printre dureri şi suferinţe, iar duhoarea puroaielor care ieşeau din el cârnea nasul întregii oştiri;
10şi cel care, cu puţin înainte, credea că atinge stelele cerului, nu avea pe nimeni care să-l poarte, din pricina nesuferitelor sale duhori.
11Atunci, fiind tot numai rană, a început să-şi domolească mult din trufie şi, sub biciul dumnezeiesc, a prins a înţelege, hărţuit în fiece clipă de chinuri.
12Şi, cum el însuşi nu mai putea să îndure propria sa putoare, s'a rostit: „Drept este să asculţi de Dumnezeu şi, de vreme ce eşti muritor, să nu-ţi pui dumnezeirea pe seamă“.
13Şi acest ticălos Îl ruga pe Stăpânul – Care n'ar fi trebuit să aibă milă de el –, făgăduind
14să elibereze Sfânta Cetate – aceea pe care se grăbea s'o şteargă de pe faţa pământului şi s'o prefacă în mormânt –,
15să-i facă egali în drepturi cu Atenienii pe toţi Iudeii – cei pe care nu-i socotise vrednici nici măcar de mormânt, şi pe care voia să-i arunce la fiare, pe ei şi pe copiii lor, şi să facă din ei hrană păsărilor de pradă –,
16să înzestreze cu cele mai frumoase podoabe sfântul templu – pe care mai înainte îl jefuise –, să înapoieze, chiar în număr mult mai mare, obiectele sfinte, să ia parte – din propriile lui venituri – la cheltuielile de trebuinţă jertfelor
17şi – culmea! – că se va face iudeu şi că va cutreiera toate locurile'n care trăiesc oameni, spre a da mărturie despre puterea lui Dumnezeu.
18Dar, fiindcă chinurile lui nu se opreau nicicum – căci îl ajunsese judecata lui Dumnezeu –, deznădăjduit de starea în care se afla, le-a scris Iudeilor scrisoarea de mai jos, o adevărată jalbă, care suna astfel:
19„Antioh, rege şi guvernator, către preacinstiţii Iudei, concetăţenii săi: salutare, sănătate şi multă fericire!
20Dacă voi şi copiii voştri o duceţi bine şi dacă trebile voastre vă merg aşa cum le vreţi, vom înălţa pentru aceasta îmbelşugate rugăciuni de mulţumire.
21Cât despre mine, mă aflu întins fără putere pe un pat şi-mi aduc aminte, mişcat, de semnele preţuirii voastre şi de bunele voastre simţăminte. La întoarcerea mea din ţinuturile Persiei am căzut greu bolnav şi socotesc că e de trebuinţă să mă îngrijesc de obşteasca linişte a tuturor.
22Nu că aş fi cumva deznădăjduit de starea mea – dimpotrivă, am mare nădejde că voi scăpa din această boală –,
23ci fiindcă-mi amintesc că tatăl meu, atunci când pleca la război în părţile de sus, îşi rânduia un urmaş,
24pentru ca, dacă s'ar întâmpla ceva neaşteptat sau vreo veste neplăcută, oamenii ţării să ştie că trebile fuseseră rânduite şi, în felul acesta, să nu se tulbure câtuşi de puţin;
25în afară de aceasta, văzând că regii din apropierea noastră şi vecinii regatului pândesc prilejurile şi aşteaptă întâmplările, l-am rânduit rege pe fiul meu Antioh a, pe care, de mai multe ori, înainte de a mă avânta spre satrapiile de sus, l-am încredinţat şi l-am înfăţişat celor mai mulţi dintre voi; de altfel, i-am şi făcut scrisoarea de mai jos.
26Vă rog şi vă cer să vă aduceţi aminte de binefacerile mele obşteşti şi de la om la om şi să vă păstraţi bunele simţăminte pe care le aveţi faţă de mine şi faţă de fiul meu.
27Căci sunt încredinţat că, plin de dulceaţă şi de iubire de oameni, el îmi va urma îndeaproape dorinţele şi se va înţelege bine cu voi“.
28Iată deci cum acest ucigaş şi blasfemiator, în prada unor suferinţe cumplite, asemănătoare cu acelea pe care el le pricinuise altora, şi-a isprăvit viaţa pe pământ străin, în munţi, printr'o moarte nenorocită.
29Iar Filip, tovarăşul său din copilărie, i-a adus trupul înapoi; dar, temându-se de fiul lui Antioh, s'a dus în Egipt, la Ptolemeu Filometor.