3Ezr 05:70
şi făcând ei sfaturi viclene şi uneltiri, au împiedicat terminarea zidirii pe toată durata cât a trăit regele Cirus.
Ezr 4
CAPITOLUL 4
Duşmanii lui Iuda împiedică zidirea templului.
1Cei care-i necăjeau pe Iuda şi pe Veniamin a au auzit că fiii robiei zidesc templul Domnului, Dumnezeului lui Israel.
2Şi s'au apropiat de Zorobabel şi de capii de familie şi le-au zis: „Să zidim şi noi împreună cu voi, de vreme ce noi, ca şi voi, Îl căutăm pe Dumnezeul vostru şi-I aducem jertfe din zilele lui Asarhadon, regele Asiriei, care ne-a adus aici“. b
3Dar Zorobabel, Iosua şi ceilalţi capi de familie ai lui Israel le-au zis: „Vouă nu vi se cuvine să-I zidiţi Dumnezeului nostru templul împreună cu noi, ci doar noi, ca un singur om, Îi vom zidi Domnului, Dumnezeului nostru, aşa cum ne-a poruncit Cirus, regele Perşilor“.
4Atunci poporul acelui pământ a prins a-i descuraja pe cei din neamul lui Iuda şi a-i împiedica în zidire,
5cumpărând potrivnici şi uneltind să le zădărnicească planul; aceasta, pe toată durata domniei lui Cirus şi până la domnia lui Darius, regele Perşilor. c
6Şi sub domnia lui Ahaşveroş – pe la începutul domniei acestuia – au scris o epistolă împotriva locuitorilor din Iuda şi din Ierusalim.
7Iar în zilele lui Artaxerxe, Tabeel i-a făcut o scrisoare paşnică lui Mitridat şi celorlaţi tovarăşi ai săi; iar mai-marele peste dări i-a scris şi el lui Artaxerxe, regele Perşilor, d o scrisoare în [limba] şi slova aramaică e.
8Şi sfetnicul Rehum împreună cu scriitorul Şimşai i-au trimis regelui Artaxerxe o scrisoare împotriva Ierusalimului:
9„Aşa au socotit sfetnicul Rehum şi scriitorul Şimşai şi ceilalţi tovarăşi ai noştri: Dineii, şi Arfarsateii, Tarpeleii, Afarseii, Erecii, Babilonienii, Suzienii, Dehaveii, Elamiţii
10şi ceilalţi din neamurile pe care strălucitul şi marele Asurbanipal le-a strămutat şi le-a aşezat în cetăţile Samarinei şi în celelalte cetăţi de peste Râu...“. f
11Iată cuprinsul scrisorii pe care aceştia i-au trimis-o: „Robii tăi, oamenii de dincolo de Râu, către regele Artaxerxe:
12Ştiut să-i fie regelui că Iudeii care s'au suit de la tine la noi au venit în Ierusalim, cetatea cea răzvrătită şi vicleană pe care ei o zidesc: zidurile le-au întemeiat, temeliile i le-au înălţat.
13Acum, să ştie regele că dacă cetatea aceea va fi rezidită şi dacă zidurile ei se vor întări, tu nu vei mai avea nici un fel de tribut, de vreme ce ei nu vor plăti; or, aceasta-i vătămare pentru regi.
14Din partea noastră ar fi o nelegiuire să-l vedem pe rege supus unei astfel de ruşini; iată de ce noi am trimis şi i-am dat de ştire regelui,
15ca să se facă cercetare în cartea de însemnări a părinţilor tăi; aşa vei afla şi vei cunoaşte că acea cetate este o cetate răzvrătită şi dăunătoare regilor şi ţinuturilor şi că din vremuri străvechi se află în ea adăpost pentru robii fugari, fapt pentru care cetatea aceea a fost pustiită.
16Aşadar, noi îi dăm regelui de ştire că dacă cetatea aceea va fi zidită şi dacă zidurile ei se vor încheia, tu nu vei avea pace“.
17Atunci regele a trimis sfetnicului Rehum şi scriitorului Şimşai şi celorlalţi tovarăşi ai lor care locuiesc în Samaria, precum şi celorlalţi de peste Râu, „Pace!...“, zicând:
18„Mai-marele peste dări pe care l-aţi trimis la noi a fost chemat în faţa mea.
19Şi dac'am dat poruncă, s'a cercetat şi s'a aflat că, din vremuri străvechi, cetatea aceea s'a ridicat împotriva regilor şi că în ea s'au petrecut răscoale şi că s'a făcut adăpost pentru fugari.
20Regi puternici se aflau în Ierusalim, care stăpâneau tot ţinutul de dincolo de Râu şi cărora li se plăteau biruri grele şi tot felul de dări.
21Şi acum, aveţi poruncă să-i opriţi pe oamenii aceia, iar cetatea aceea să nu mai fie zidită. Luaţi aminte la poruncă
22şi nu fiţi nebăgători de seamă asupra acestui lucru, ca nu cumva vătămarea să se înmulţească, pe negândite, împotriva regilor“.
23Atunci mai-marele peste dări al regelui Artaxerxe a citit [scrisoarea] în faţa sfetnicului Rehum şi a scriitorului Şimşai şi a tovarăşilor lor; iar aceştia s'au dus în grabă la Ierusalim şi în tribul lui Iuda şi, folosind cai şi oaste, i-au oprit.
24Atunci a încetat lucrul la templul lui Dumnezeu, în Ierusalim, şi a rămas aşa până în cel de al doilea an al domniei lui Darius, regele Perşilor.