2Rg 21:19
Tot la Gob a mai fost o altă bătălie cu Filistenii. Atunci Elhanan, fiul lui Iaare Oreghim din Betleem, l-a ucis pe Goliat din Gat, a cărui suliţă avea coada cât un sul de la războiul de ţesut.
1Par 20
CAPITOLUL 20
Războaiele şi biruinţele lui David asupra Amoniţilor şi Filistenilor.
1Şi a fost că la întoarcerea anului, la vremea când regii ies [la război], Ioab a scos oastea, în toată puterea ei, şi a pustiit ţara fiilor lui Amon şi a venit şi a împresurat Raba, în timp ce David a rămas în Ierusalim; Ioab a bătut Raba şi a nimicit-o. a
2Iar David i-a luat lui Milcom, regele lor, coroana de pe cap şi s'a aflat că are aur în greutate de un talant, având pe ea şi pietre preţioase; şi a fost pusă pe capul lui David. El a dus din cetate şi foarte multe prăzi.
3Iar pe poporenii din ea i-a scos afară şi i-a silit să taie cu ferăstrăul şi cu topoarele şi să despice lemne b; aşa a făcut David cu toţi fiii lui Amon. Apoi David şi tot poporul său s'au întors în Ierusalim.
4Şi a fost că după aceea s'a petrecut un nou război cu Filistenii la Ghezer. Atunci Sibecai Huşatitul l-a bătut pe Sipai, unul din fiii uriaşilor, şi l-a supus.
5Şi din nou a fost un război cu Filistenii. Iar Elhanan, fiul lui Iair, l-a lovit pe Lahmi, fratele lui Goliat din Gat; coada suliţei acestuia era cât sulul de la războiul de ţesut.
6Şi a mai fost un război la Gat. Acolo era un om neobişnuit de trupeş, care avea câte şase degete la mâini şi la picioare: de toate, douăzeci şi patru; şi el se trăgea tot din uriaşi.
7Şi el l-a ocărât pe Israel, dar Ionatan, fiul lui Şama, fratele lui David, l-a ucis.
8Aceştia erau oameni născuţi în Gat, din Refaimi: toţi patru erau uriaşi şi au căzut de mâna lui David şi de mâna slujitorilor lui.