2Rg 06:03
Şi a pus chivotul Domnului într'un car nou, luându-l din casa lui Aminadab – care locuia pe deal; iar Uza şi fraţii săi, fiii lui Aminadab, mânau carul,
1Rg 6
Chivotul se întoarce.
1Şapte luni a stat chivotul Domnului în ţara Filistenilor. Şi'n ţara lor mişunau şoarecii.
2Atunci Filistenii i-au chemat pe preoţii lor şi pe vrăjitorii lor şi pe descântătorii lor şi le-au zis: „Ce vom face cu chivotul Domnului? Învăţaţi-ne, cum anume să-l trimitem acolo unde-i este locul?“
3Aceia au zis: „Dacă trimiteţi chivotul legământului Domnului Dumnezeului lui Israel – atunci cu nici un chip să nu-l trimiteţi fără nimic, ci negreşit să-i daţi un prinos pentru suferinţa din boală; şi atunci vă veţi vindeca şi veţi dobândi ispăşire; altfel, mâna Lui nu se va îndepărta de deasupra voastră“.
4Atunci ei au zis: „Ce fel de prinos pentru suferinţa din păcat trebuie să-i întoarcem?“ Iar aceia le-au răspuns: „După numărul cârmuitorilor a Filistenilor: cinci fese de aur – căci rana a fost pe voi şi pe cârmuitorii voştri şi pe'ntregul popor –
5şi cinci şoareci de aur – asemănarea şoarecilor care v-au stricat pământul; şi să-I daţi slavă lui Dumnezeu, aşa ca El să-Şi uşureze mâna de peste voi şi de peste dumnezeii voştri şi de peste ţara voastră b.
6De ce oare vă învârtoşaţi inimile, aşa cum Egiptul şi Faraon şi le-au învârtoşat pe ale lor?: Că numai după ce au fost loviţi, de abia atunci le-au dat drumul, iar ei s'au dus?
7Aşadar, luaţi acum [lemne] şi faceţi un car nou; şi înjugaţi două vaci la întâia lor fătare, şi care n'au mai fost înjugate, dar viţeii să-i luaţi de lângă ele şi să-i ţineţi acasă.
8Luaţi apoi chivotul Domnului şi puneţi-l în car, iar lucrurile de aur pe care i le veţi da ca prinos pentru păcat să le puneţi alături într'o lădiţă, şi daţi-i drumul să meargă.
9Şi uitaţi-vă: Dacă merge pe calea ce duce spre hotarele Lui, adică spre Bet-Şemeş, înseamnă că El ne-a făcut răul acesta mare; iar dacă nu, atunci vom şti că nu mâna Lui s'a atins de noi şi că ceea ce am păţit a fost o întâmplare“ c.
10Aşa au făcut Filistenii: au luat două vaci la întâia lor fătare şi le-au înjugat la car, iar pe viţei i-au închis într'o casă.
11În car au pus chivotul Domnului şi lădiţa cu şoarecii de aur şi cu asemănările feselor lor.
12Iar vacile au mers drept pe drumul ce duce la Bet-Şemeş; de-a dreptul mergeau vacile pe drumul acela şi nu se opreau şi nici că se abăteau la dreapta sau la stânga; iar cârmuitorii Filistenilor s'au ţinut în urmă până la hotarul Bet-Şemeşului.
13Iar cei din Bet-Şemeş secerau grâu în vale; şi dacă şi-au ridicat ochii au văzut chivotul Domnului; şi s'au bucurat să-l întâmpine.
14Carul însă a intrat în ţarina lui Iosua – cel din Bet-Şemeş – şi s'a oprit acolo lângă o piatră mare d. Ei au despicat lemnele carului, iar vacile I le-au adus Domnului ardere-de-tot.
15Iar leviţii, luând chivotul Domnului şi lădiţa cu odoarele de aur care se afla lângă el, le-au aşezat pe piatra cea mare, iar locuitorii Bet-Şemeşului au adus în ziua aceea ardere-de-tot şi I-au înjunghiat jertfe Domnului.
16Iar cei cinci cârmuitori ai Filistenilor au văzut, şi'n ziua aceea s'au întors la Ecron.
17Iată fesele de aur pe care Filistenii I le-au dat Domnului pentru ispăşirea păcatului: una pentru Aşdod, una pentru Gaza, una pentru Ascalon, una pentru Gat şi una pentru Ecron;
18şi şoarecii de aur, după numărul tuturor cetăţilor filistene ale celor cinci cârmuitori, de la cetăţile cu ziduri până la satele deschise e şi până la piatra cea mare pe care aşezaseră chivotul legământului Domnului, cea care se afla în ţarina lui Iosua din Bet-Şemeş.
19Dar fiii lui Iehonia – dintre oamenii din Bet-Şemeş – nu s'au bucurat că au văzut chivotul Domnului; iar El a lovit dintre ei cincizeci de mii şi şaptezeci de bărbaţi. Şi a plâns poporul, căci Domnul cu mare pedeapsă lovise poporul.
20Şi au zis oamenii din Bet-Şemeş: „Cine va putea să treacă prin faţa acestui Domn Dumnezeu cel sfânt? Şi la cine se va sui de la noi chivotul legământului Domnului?“
21Şi au trimis soli la locuitorii din Chiriat-Iearim g să le spună: „Filistenii au înapoiat chivotul Domnului; coborâţi-vă şi urcaţi-l la voi“.