Prin „arătare“ nu trebuie înţeleasă, aici, vedenie (viziune), ci existenţa unui „da“ sau „nu“ în urma consultării Domnului prin cei doi sorţi Urim şi Tumim (cele două pietricele sau, poate, beţigaşe, păstrate de preot în buzunărelul ce se numea efod). Visele, sorţii şi rostirile profeţilor erau cele trei modalităţi admise pentru ascultarea voinţei divine. Saul va înţelege că Dumnezeu refuză comunicarea cu el: în disperare de cauză, el va recurge, conştient, la practica interzisă a spiritismului.