1Rg 17:25
(45) Dar David i-a zis Filisteanului: „Tu vii spre mine cu sabie şi cu suliţă şi cu pavăză; eu însă voi merge spre tine în numele Domnului Celui-Atotputernic, Dumnezeul oastei lui Israel, pe care tu ai ocărât-o astăzi.
Ps 19
PSALMUL 19
Pentru sfârşit: un psalm al lui David.
1Auză-te Domnul în ziua necazului,
ocrotească-te a numele Dumnezeului lui Iacob.
2Ajutor să-ţi trimită din locaşul Său cel sfânt,
şi din Sion să te sprijinească.
3Pomenească toată jertfa ta
şi arderea-de-tot a ta să-I fie bineplăcută.
4Să-ţi dea ţie Domnul după inima ta
şi tot gândul b tău să-l plinească.

5Bucura-ne-vom întru mântuirea Ta
şi întru numele Dumnezeului nostru ne vom mări.
Plinească Domnul toate cererile tale!

6Acum am cunoscut că l-a mântuit Domnul pe unsul Său;
din cerul Său cel sfânt îl va auzi,
întru puteri c este mântuirea dreptei Sale.
7Cei de-acolo în care de luptă, cei de dincolo în cai,
dar noi întru numele Domnului Dumnezeului nostru ne vom încrede! d
8Ei s'au împiedicat şi au căzut,
dar noi ne-am ridicat şi drepţi am stat.

9Mântuieşte-l, Doamne, pe regele Tău
şi ne auzi pe noi în orice zi Te vom chema.