1Par 01:27
şi Avram, adică Avraam.
Fc 11
Turnul Babel. Încâlcirea limbilor şi împrăştierea popoarelor. Strămoşii lui Avraam.
1Pământu'ntreg avea pe-atunci o singură limbă şi aceleaşi cuvinte a.
2Şi a fost că, pornind din părţile Răsăritului, oamenii au găsit un şes în ţara Şinear şi s'au aşezat acolo.
3Şi au zis unul către altul: „Hai să facem cărămizi şi să le ardem în foc!“ Şi au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de var.
4Şi au zis: „Hai să ne clădim un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer, şi să ne facem un nume, ca să nu mai fim împrăştiaţi pe faţa 'ntregului pământ!“
5Şi S'a pogorât Domnul să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
6Şi a zis Domnul: „Iată că ei sunt un singur popor şi au toţi o singură limbă; şi acesta-i doar începutul a ceea ce vor face; de-acum nu se vor mai opri de la tot ceea ce şi-au pus în gând să facă.
7Hai să ne pogorâm şi acolo să le încâlcim b graiul, pentru ca unul altuia să nu-şi mai înţeleagă limba“.
8Şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe faţa 'ntregului pământ şi ei au încetat să mai zidească cetatea şi turnul.
9E pricina pentru care cetatea aceea s'a numit Babilon c, pentru că acolo a încâlcit Domnul limbile a tot pământul şi de acolo i-a împrăştiat Domnul Dumnezeu pe toată faţa pământului d.
10Iată-i acum pe urmaşii lui Sem e: Sem era de o sută de ani când i s'a născut Arfaxad, la doi ani după potop.
11După naşterea lui Arfaxad, Sem a mai trăit cinci sute de ani şi i s'au născut fii şi fiice; şi a murit.
12Arfaxad a trăit o sută treizeci şi cinci de ani şi atunci i s'a născut Cainan. După naşterea lui Cainan, Arfaxad a mai trăit trei sute treizeci de ani şi i s'au născut fii şi fiice; şi a murit.
13Cainan a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s'a născut Şelah. După naşterea lui Şelah, Cainan a mai trăit trei sute treizeci de ani şi i s'au născut fii şi fiice; şi a murit.
14Şelah a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s'a născut Ever.
15Iar după naşterea lui Ever, Şelah a mai trăit trei sute treizeci de ani şi i s'au născut fii şi fiice; şi a murit.
16Ever a trăit o sută treizeci şi patru de ani şi atunci i s'a născut Peleg.
17Iar după naşterea lui Peleg, Ever a mai trăit două sute şaptezeci de ani şi i s'au născut fii şi fiice; şi a murit.
18Peleg a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s'a născut Reu.
19Iar după naşterea lui Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă ani şi i s'au născut fii şi fiice; şi a murit.
20Ragav a trăit o sută treizeci şi doi de ani şi atunci i s'a născut Serug.
21Iar după naşterea lui Serug, Ragav a mai trăit două sute şapte ani şi i s'au născut fii şi fiice; şi a murit.
22Serug a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s'a născut Nahor.
23Iar după naşterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani şi i s'au născut fii şi fiice; şi a murit.
24Nahor a trăit şaptezeci şi nouă de ani şi atunci i s'a născut Terah.
25Iar după naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută douăzeci şi cinci de ani şi i s'au născut fii şi fiice; şi a murit.
26Terah a trăit şaptezeci de ani şi atunci i s'au născut Avram, Nahor şi Haran.
27Iată-i pe urmaşii lui Terah: lui Terah i s'au născut Avram, Nahor şi Haran. Haran i-a dat naştere lui Lot.
28Haran a murit în faţa lui Terah, tatăl său, în pământul său de naştere, în Urul Caldeilor f.
29Iar Avram şi Nahor şi-au luat femei; numele femeii lui Avram g era Sarai h, iar numele femeii lui Nahor era Milca, fata lui Haran, tatăl Milcăi şi al Iscăi.
30Sarai era stearpă şi nu năştea copii.
31Şi i-a luat Terah pe Avram, fiul său, şi pe Lot, fiul lui Haran şi nepotul său, şi pe Sarai, nora sa şi femeia lui Avram, fiul său, şi i-a scos din Urul Caldeilor ca să meargă în ţara Canaanului; şi au mers până la Haran i şi s'au aşezat acolo.
32De toate, zilele vieţii lui Terah în pământul Haran au fost două sute cinci ani; şi a murit Terah în Haran.