1Mac 01:60
Femeile care le făcuseră copiilor lor tăierea-împrejur erau date morţii, după cum suna porunca,
2Mac 6
CAPITOLUL 6
Elenismul în ţară. Îndemnurile autorului. Moartea lui Eleazar.
1La scurtă vreme după aceea, regele l-a trimis pe Geronţiu Atenianul a să-i silească pe Iudei să-şi părăsească legile părinţilor lor şi să nu mai trăiască după legile lui Dumnezeu,
2să spurce templul din Ierusalim şi să-l închine lui Zeus Olimpianul; iar pe cel de pe Garizim, lui Zeus-Primitorul-de-Străini, aşa cum cereau locuitorii de pe-acolo b.
3Această înrăutăţire a răului le era tuturor o mare plagă, greu de îndurat.
4Templul se umpluse de dezmăţul şi de beţiile păgânilor, care petreceau cu târfele şi se destrăbălau cu femeile în curţile cele sfinte şi care, pe deasupra, aduceau înlăuntru lucruri de neiertat.
5Până şi altarul era plin de lucruri spurcate, oprite de lege.
6Nu era cu putinţă nici să ne ţinem ziua de odihnă, nici să păzim sărbătorile părinţilor noştri, şi nici măcar atât: să mărturisească cineva că e iudeu.
7Printr'o nenorocită silnicie erau aduşi în fiecare lună, în ziua de naştere a regelui, să ia parte la un ospăţ de carne jertfită, iar când venea sărbătoarea lui Dionisos erau siliţi să meargă, încununaţi cu iederă, în alaiul lui Dionisos c.
8Printr'o punere la cale a lui Ptolemeu, poruncă li s'a dat cetăţilor greceşti de primprejur să-i facă pe Iudei să-şi însuşească acest fel de viaţă şi să ia parte la ospeţele de carne jertfită idolilor;
9cei ce nu se vor hotărî să treacă la obiceiurile Grecilor vor fi înjunghiaţi. Aşadar, era lesne de văzut că primejdia era de neînlăturat.
10Aşa se face că au fost aduse două femei care-şi tăiaseră copiii împrejur; le-au atârnat pruncii de sâni, le-au purtat în văzul tuturor pe străzile cetăţii şi apoi le-au aruncat de pe înălţimea zidului.
11Alţii fugeau laolaltă prin peşterile dimprejur ca să serbeze, pe ascuns, ziua a şaptea; pârâţi la Filip, au fost aruncaţi în flăcări pentru vina de a se fi apărat pe ei înşişi prin cinstirea celei mai sfinte zile.
12Acum, eu îi rog pe cei ce vor avea în mâini această carte să nu se descurajeze din pricina acestor nenorociri, ci să ia seama că nu spre pieirea neamului nostru s'au întâmplat aceste pedepse, ci spre îndreptarea lui.
13A nu le lăsa celor păcătoşi timp să tot păcătuiască, ci a le trimite pe loc o pedeapsă, e un semn de mare bunăvoinţă.
14Că atunci când e vorba de alte neamuri, Stăpânul aşteaptă răbdător să le pedepsească atunci când ele ajung la preaplinul păcatelor lor, dar nu astfel S'a hotărât El să Se poarte când e vorba de noi,
15în aşa fel încât să nu ne pedepsească prea târziu, când păcatele noastre vor fi ajuns la vârf.
16Aşadar, El niciodată nu-Şi îndepărtează mila de la noi; şi, dacă-Şi îndreaptă poporul prin mijlocirea unor nenorociri, nu ne părăseşte.
17De-ajuns ne este că am amintit de aceasta; şi acum, după aceste câteva cuvinte, să ne întoarcem la povestirea noastră.
18Eleazar, unul din cărturarii de seamă, om înaintat în vârstă şi foarte plăcut la înfăţişare, era silit să-şi deschidă gura şi să mănânce carne de porc.
19Dar el, mai degrabă dorindu-şi o moarte slăvită decât o viaţă spurcată, se îndrepta el însuşi spre chin
20după ce scuipase totul, aşa cum ar trebui să facă cei ce, din dragoste de viaţă, au curajul de a nu se atinge de ceea ce le este oprit să guste.
21Cum însă cei ce purtau grija acestui ospăţ idolesc, oprit de lege, îl cunoşteau demult pe acest om, l-au luat deoparte şi l-au rugat să aducă de la el alte cărnuri, care îi erau îngăduite şi pe care el însuşi le gătise, şi apoi să se prefacă a mânca din carnea jertfită, aşa cum poruncise regele;
22făcând aceasta, el ar fi scăpat de la moarte şi s'ar fi bucurat de omenie, pe temeiul vechii sale prietenii cu ei.
23Dar el, luând o slăvită hotărâre, vrednică de vârsta sa, de cinstea bătrâneţelor sale, de părul său alb-strălucitor, de desăvârşita lui purtare încă de când era copil, dar mai ales de legile cele sfinte, rânduite de Însuşi Dumnezeu, a răspuns pe potrivă, spunând că pot să-l trimită fără'ntârziere în locuinţa morţilor:
24„Nu se cuvine ca la vârsta noastră să ne jucăm de-a v'aţi ascunselea, ca nu cumva o mulţime de tineri, presupunând că Eleazar, la cei nouăzeci de ani ai săi, s'a dat de partea năravurilor străine,
25să se înstrăineze ei înşişi prin greşala mea, a celui ce s'a jucat de-a v'aţi ascunselea ca să-şi scape un crâmpei de viaţă, şi astfel să-mi spurc şi să-mi întinez bătrâneţele.
26Şi chiar dacă acum aş scăpa de pedeapsa oamenilor, nici viu şi nici mort nu voi scăpa din mâinile Celui-Atotputernic.
27Iată de ce, părăsind acum viaţa în chip curajos, mă voi arăta vrednic de bătrâneţele mele,
28iar tinerilor le voi lăsa o pildă de vitejie dacă voi muri de o moarte frumoasă, de bunăvoie şi cu dăruire, pentru cinstitele şi sfintele legi“.
29Şi, zicând acestea, şi-a îndreptat paşii către locul de chin.
30Iar cei care-l duceau şi-au schimbat atunci în reavoinţă bunăvoinţa pe care i-o arătaseră cu puţin timp înainte; aceasta, din pricina cuvintelor pe care el le rostise şi pe care ei le socoteau nebunie.
31Şi'n timp ce el îşi dădea duhul sub lovituri, a zis printre gemete: „Vădit Îi este Domnului – Celui ce are sfânta ştiinţă – că, putând eu să scap de moarte, sub bice îndur cumplite suferinţe în trupul meu, dar că în suflet le rabd cu bucurie din frica pe care o am de El“.
32Aşadar, în acest chip şi-a părăsit omul acesta viaţa, prin moartea lui lăsându-le nu numai tinerilor, ci şi neamului în întregul lui, o pildă de vitejie şi amintirea a ceea ce e bun în om.