Cuvântul lui Dumnezeu către Iov (continuare). | |
1 | Ştii tu sorocu'n care nasc caprele-de-stâncă? ai urmărit tu vremea cerboaicelor când fată? |
2 | Din lunile lor grele ai numărat vreuna? şi din dureri născânde au tu le-ai dezlegat? |
3 | Hrănitu-le-ai tu puii'n afar' de orice spaimă? Durerile lor toate au tu le-ai alinat? |
4 | Că ele-şi uită puii, aceştia se prăsesc şi pleacă de la ele şi nu se mai întorc. |
5 | Cine-a lăsat asinul sălbatic să stea liber şi de la iesle slobod de legătura lui? |
6 | Că'n felul său de viaţă Eu pusu-i-am pustia şi, drept ocol, pământuri cu buza'n sărătură, |
7 | să-şi râdă el de zarva oraşelor-viespare şi nici să nu audă strigare de stăpân, |
8 | ci sus în munţi să-şi cate păşunea răcoroasă din tot ce e verdeaţă. a |
9 | Tu crezi că inorogul b va vrea să-ţi fie slugă sau să-şi petreacă noaptea dormind la ieslea ta? |
10 | Poţi tu să-i pui pe coamă un jug legat în bice şi să ţi-l faci să tragă în brazda ta la plug? |
11 | Sau, pentru că-i puternic, îţi pui nădejdea'n el şi toate ale tale le laşi pe seama lui? |
12 | Crezi tu că roada holdei el ţie ţi-o va da şi-o va aduce'ntocmai la aria de treier? |
13 | Ştii struţul?: are aripi ce'n umbra lor se'ntind; vai, struţul: ce frumoase sunt aripile lui! |
14 | Când el sămânţa-şi lasă cu ouăle'n ţărână să se clocească'n spuza nisipului fierbinte, |
15 | el uită că piciorul le poate risipi şi fiarele pustiei le pot strivi sub labe. |
16 | De pui nu-i este milă, de parcă nu-s ai lui, nu-şi teme osteneala c'ar fi fără folos; |
17 | că Dumnezeu nu-i zise să aibă'nţelepciune şi nici părtaş îl face priceperii obşteşti, |
18 | dar, când îi vine vremea să se ridice'nalt, atunci în fugă-şi râde de cal şi călăreţ!... |
19 | Ah, calul! Iată, calul: Au tu i-ai dat puterea, sau tu i-ai pus în coamă mândria de-a'ngrozi |
20 | când arme şi armură i s-au lipit de trup şi pieptul i se umflă de slavă şi'ndrăznire? |
21 | El sapă cu copita şi'n sine se'ndârjeşte şi aprig iese'n câmp. |
22 | Săgeţile ce plouă'mpotrivă-i nu le vede, de armă nu se teme: |
23 | şi sabia, şi arcul lucesc pe trupul său. |
24 | Prins parcă de mânie, loveşte'n loc pământul şi nu-şi găseşte-astâmpăr decât când goarna sună. |
25 | Iar când trompeta sună, el zice: Bine, haideţi!, şi-adulmecă războiul cu chiot şi strigare. c |
26 | Din mintea ta stă şoimul cu aripile'ntinse şi nemişcat în aer, cătând spre miazăzi d? |
27 | Au din a ta poruncă se'nalţă'n slăvi vultùrul? prin tine el, zgripţorul, e şezând pe cuibul său |
28 | ascuns în stâncărie, |
29 | de-acolo-şi cată hrană scrutând nemărginirea cu ochii-i de oţele?; |
30 | iar puii săi, alături, se tăvălesc în sânge; că unde sunt măceluri, acolo e şi el. |