În mentalitatea iudaică a vremii, apariţia unui nou profet însemna, de fapt, reactualizarea unui precursor. Profetismul este o obsesie a aşteptării mesianice; Ioan este luat drept Ilie, Iisus drept Ioan. Deşi Iisus nu-Şi revendică dimensiunea profetică, poporul Îl recunoaşte ca atare. Întrebarea lui Iisus provoacă o delimitare, mărturisită mai întâi de Petru şi demonstrată apoi de El Însuşi prin schimbarea la faţă, eveniment ce se va petrece în viitorul imediat (17, 1-8).