Mt 04:08
Diavolul L-a mai dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor
Iz 40
Vedenia asupra templului ce va să fie.
1Şi a fost că în cel de al douăzeci şi cincilea an de la înrobirea noastră, în luna cea dintâi, în zece ale lunii, în cel de al paisprezecelea an de la luarea cetăţii, a în ziua aceea fost-a peste mine mâna Domnului şi m'a dus
2într'o vedenie a lui Dumnezeu în ţara lui Israel; şi m'a pus pe un munte foarte înalt, iar peste el era ca şi cum ar fi fost clădirea unei cetăţi văzute din faţă.
3Şi m'a adus acolo; şi, iată, un bărbat; înfăţişarea lui era ca o înfăţişare de aramă strălucitoare; în mâna lui era o sfoară de zidar şi o prăjină de măsurat; şi sta în poartă.
4Şi mi-a zis bărbatul: „Uită-te cu ochii tăi, fiul omului, la cel pe care l-ai văzut, şi auzi cu urechile tale şi pune-ţi în inimă toate lucrurile pe care Eu ţi le arăt; fiindcă tu ai intrat aici pentru ca Eu să-ţi pot arăta, iar tu îi vei arăta casei lui Israel toate lucrurile pe care le vezi“. b
5Şi, iată, un zid de jur-împrejurul casei, pe dinafară; iar în mâna bărbatului, o prăjină c a cărei măsură era de şase coţi socotind cotul cu palmă cu tot; şi a măsurat zidul din faţă: lăţimea era de o prăjină, iar lungimea lui era tot de o prăjină.
6Apoi a mers la poarta care cată spre răsărit, cea cu şapte trepte, şi a măsurat de-a latul pridvorul porţii şi l-a găsit de o prăjină.
7Lungimea camerei era de o prăjină, şi tot de o prăjină îi era lăţimea; iar tinda dintre camere era de şase coţi; lărgimea celei de a doua camere era de o prăjină, şi tot de o prăjină îi era lungimea; iar tinda era de cinci coţi.
8A treia cameră era de o prăjină în lungime şi tot de o prăjină în lăţime.
9Pridvorul portalului – lângă tinda porţii – era de opt coţi; stâlpii, de doi coţi; iar pridvorul porţii era pe dinlăuntru.
10Camerele [de pază] de la poarta din faţă erau trei de-o parte şi trei de cealaltă, şi toate aveau aceeaşi măsură; aceeaşi măsură aveau stâlpii din amândouă laturile.
11Şi a măsurat deschizătura porţii: zece coţi; iar lărgimea portalului era de treisprezece coţi.
12Prispa din faţa camerelor de pază era îngustată la un cot în partea de dincoace, ca şi în partea de dincolo; iar fiecare cameră avea câte şase coţi dincoace şi câte şase dincolo.
13Apoi el a măsurat poarta, de la peretele unei camere până la peretele celeilalte: lăţimea era de douăzeci şi cinci de coţi; o uşă era faţă'n faţă cu cealaltă.
14Douăzeci de coţi erau între pridvorul porţii de dinafară şi odăile dimprejurul ei;
15şi cincizeci de coţi erau între pridvorul porţii de dinafară şi pridvorul porţii de dinlăuntru.
16Camerele de pază aveau ferestre ascunse; ferestre de acest fel se aflau şi la pridvoarele de dinlăuntrul porţii, de jur-împrejur; iar pe stâlpi erau [săpate] ramuri de finic, de-o parte şi de alta.
17Apoi el m'a dus în curtea interioară; şi, iată, acolo erau camere; iar de jur-împrejurul curţii erau colonade; în faţa şirului de coloane erau treizeci de camere.
18Porticele erau înapoia porţilor; potrivit lungimii porţilor, aceasta era colonada cea mai joasă.
19Şi a măsurat lăţimea curţii, de la prispa porţii interioare până la prispa porţii cu faţa în afară: o sută de coţi de la poarta ce cată spre răsărit. Şi m'a dus apoi spre miazănoapte;
20şi, iată, era o poartă ce căta spre miazănoapte, care se ţinea de curtea exterioară; şi a măsurat [clădirea porţii] în lung şi'n lat.
21Camerele erau trei pe-o latură şi trei pe alta; peste tot, stâlpi şi pridvoare şi finici; ele erau potrivite cu măsura porţii ce da spre răsărit; lungimea acolo era de cincizeci de coţi, iar lăţimea era de douăzeci şi cinci de coţi.
22Ferestrele, prispele şi finicii ei erau ca şi la poarta ce căta spre răsărit; la ele se ajungea urcând şapte trepte; iar prispele cătau înlăuntru.
23În curtea interioară era o poartă ce căta spre poarta dinspre miazănoapte, în felul porţii ce căta spre răsărit; el a măsurat curtea, de la o poartă la cealaltă: o sută de coţi.
24Şi m'a dus în latura de miazăzi: şi, iată, o poartă cătând spre miazăzi. Şi a măsurat-o: camerele şi stâlpii şi pridvoarele aveau aceeaşi măsură.
25Ferestrele şi pridvoarele ei de jur-împrejur erau la fel cu ferestrele şi pridvoarele de la celelalte porţi: lungimea era de cincizeci de coţi, iar lăţimea era de douăzeci şi cinci de coţi.
26Şapte trepte erau acolo, şi pridvoare pe dinlăuntru; stâlpii erau împodobiţi cu finici, câte unul pe fiecare latură.
27Şi era o poartă faţă'n faţă cu poarta curţii interioare dinspre miazăzi; el a măsurat curtea, de la o poartă până la cealaltă: o sută de coţi în lăţime, la capătul dinspre miazăzi.
28Şi m'a dus în curtea interioară a porţii de miazăzi; şi a măsurat poarta şi a găsit aceeaşi măsură;
29iar camerele şi stâlpii
30şi pridvoarele, aceleaşi măsuri; se aflau acolo ferestre, şi pridvoare de jur-împrejur; lungimea îi era de cincizeci de coţi, iar lăţimea de douăzeci şi cinci de coţi
31de la pridvor până la curtea exterioară; pe stâlpi erau arbori de finic; erau acolo şi opt trepte.
32Şi m'a dus la poarta ce căta spre răsărit; şi a găsit aceleaşi măsuri ca şi la celelalte;
33şi camerele, şi stâlpii şi pridvoarele aveau aceleaşi măsuri; se aflau acolo ferestre, precum şi pridvoare de jur-împrejur; lungimea ei era de cincizeci de coţi, iar lăţimea îi era de douăzeci şi cinci de coţi.
34Pridvoare se deschideau spre curtea interioară; şi arbori de finic pe stâlpi, anume pe ambele laturi; ea avea opt trepte.
35Şi m'a dus la poarta de miazănoapte; şi a găsit aceleaşi măsuri ca şi la celelalte;
36şi camerele, şi stâlpii, şi pridvoarele; ferestre avea de jur-împrejur, şi pridvoare; lungimea ei era de cincizeci de coţi, iar lăţimea îi era de douăzeci şi cinci de coţi.
37Pridvoarele i se deschideau spre curtea interioară; pe stâlpi se aflau arbori de finic, anume pe ambele laturi; ea avea opt trepte.
38Camerele ei şi portalurile şi pridvoarele celei de a doua porţi aveau băi pentru jertfe: acolo vor spăla arderea-de-tot;
39iar în pridvorul porţii se aflau două mese într'o latură şi două mese în cealaltă; acolo se tăiau jertfele pentru păcat şi jertfele pentru neştiinţă.
40Îndărătul băii pentru ardere-de-tot, la partea dinspre miazănoapte, spre răsărit, se aflau două mese, iar înapoia pridvorului porţii, alte două mese.
41Erau deci patru mese pe o latură şi patru pe cealaltă, în spatele porţii; pe ele tăiau jertfele care erau aduse în faţa celor opt mese de jertfă.
42Şi erau patru mese de piatră cioplită, pentru arderile-de-tot, late de un cot şi jumătate, lungi de un cot şi jumătate şi înalte de un cot; pe ele se puneau uneltele cu care înjunghiau arderile-de-tot şi celelalte jertfe.
43De jur-împrejur, pe margini, aveau câte un brâu de piatră cioplită, înalt de un lat de palmă; iar deasupra meselor se afla un acoperământ care să le ocrotească de umezeală şi căldură.
44Apoi m'a dus în curtea interioară; şi, iată, în curtea interioară se aflau două camere, una în spatele porţii ce căta spre miazănoapte, cu faţa spre miazăzi, şi una în spatele porţii de miazăzi, dar cu faţa spre miazănoapte.
45Şi mi-a zis: „Această cameră, cu faţa spre miazăzi, este pentru preoţii îndatoraţi cu paza templului;
46iar camera cu faţa spre miazănoapte e pentru preoţii îndatoraţi cu slujba la altar; ei sunt fiii lui Ţadoc, cei din neamul lui Levi care se apropie de Domnul ca să-I slujească“.
47Apoi el a măsurat curtea, a cărei lungime era de o sută de coţi şi a cărei lăţime era tot de o sută de coţi, pe toate cele patru laturi ale ei; iar în faţa templului, altarul.
48Şi m'a mai dus în pridvorul templului; şi a măsurat stâlpii pridvorului; lăţimea era de cinci coţi într'o parte şi de cinci coţi în cealaltă; lăţimea uşii era de paisprezece coţi, iar canaturile uşii pridvorului aveau trei coţi într'o parte şi trei coţi în cealaltă.
49Lungimea pridvorului era de douăzeci de coţi, iar lăţimea avea doisprezece coţi. La el se mergea pe o scară cu zece trepte. Iar pridvorul avea stâlpi, câte unul de fiecare parte.