Mt 01:07
Solomon i-a dat naştere lui Roboam; Roboam i-a dat naştere lui Abia; Abia i-a dat naştere lui Asa;
3Rg 11
CAPITOLUL 11
Femeile lui Solomon şi închinarea la idolii lor. Duşmanii din afară ai regelui. Răscoala lui Ieroboam. Moartea lui Solomon.
1Regele Solomon era iubitor de femei. În afară de fiica lui Faraon, el şi-a luat multe femei străine: moabite, amonite, sirience, idumee, hetite şi amonite,
2adică din acele neamuri de la care Domnul îi oprise pe fiii lui Israel, zicând: „Nu veţi intra la ele, şi nici ele să intre la voi, ca nu cumva ele să vă abată inima spre idolii lor“. De acestea s'a lipit Solomon cu dragoste.
3El avea şapte sute de soţii şi trei sute de ţiitoare a.
4Şi a fost că la vremea bătrâneţelor lui Solomon, inima lui nu era în întregime aţintită spre Domnul, Dumnezeul său, aşa cum fusese inima lui David, părintele său; şi femeile străine i-au abătut inima spre dumnezeii lor.
5Aşa că Solomon a zidit o capişte pe deal pentru Chemoş, idolul Moabiţilor, şi capiştea lui Moloh, idolul Amoniţilor,
6precum şi Astartei, urâciunea Sidonienilor;
7aşa s'a purtat el, cu ochii la toate femeile străine care ardeau tămâie şi le aduceau jertfe idolilor lor.
8Şi a făcut Solomon rău în faţa Domnului şi n'a umblat după Domnul, aşa cum făcuse David, părintele său.
9Iar Domnul S'a mâniat pe Solomon, de vreme ce inima lui se abătuse de la Domnul, Dumnezeul lui Israel, Cel ce i Se arătase de două ori,
10şi'n această privinţă îi poruncise ca nicicum să nu meargă după alţi dumnezei, ci să aibă grijă să facă ceea ce îi poruncise Domnul Dumnezeu.
11Şi a zis Domnul către Solomon: „De vreme ce aşa stau lucrurile cu tine şi nu Mi-ai păzit poruncile şi rânduielile pe care ţi le-am poruncit, îţi voi rupe negreşit regatul din mână şi i-l voi da slujitorului tău.
12 Numai că n'o voi face în zilele tale, de dragul lui David, părintele tău, ci din mâna fiului tău îl voi lua.
13Regatul însă nu-l voi lua pe tot; un sceptru i-l voi da fiului tău, de dragul lui David, robul Meu, şi de dragul Ierusalimului, cetatea pe care Eu am ales-o“.
14Şi Domnul a ridicat un duşman b împotriva lui Solomon, pe Hadad Idumeul. c El a fost potrivnicul lui Israel în toate zilele lui Solomon. Hadad Idumeul era de viţă regească în Idumeea.
15Şi s'a întâmplat că în timp ce David nimicea Idumeea şi în timp ce Ioab, mai-marele oştirii lui, mergea să îngroape morţii – atunci când ei i-au ucis pe toţi cei de parte bărbătească din Idumeea
16(fiindcă şase luni au rămas Ioab şi întregul Israel în Idumeea, până ce i-au nimicit pe toţi cei de parte bărbătească din Idumeea),
17atunci Hadad a fugit, el, şi împreună cu el toţi Idumeii care fuseseră în slujba tatălui său; şi s'au dus în Egipt. Hadad era pe atunci copil mic.
18Acolo s'au ridicat nişte oameni din cetatea Madian şi au venit la Paran; şi au mai luat cu ei nişte oameni şi au venit la Faraon, regele Egiptului; astfel că Hadad a venit la Faraon, iar acesta i-a dat o casă şi i-a rânduit hrană.
19Hadad a aflat mare bunăvoinţă în ochii lui Faraon; acesta i-a dat-o de soţie pe sora soţiei sale, pe sora mai mare a Tafnesei.
20Iar sora Tafnesei i-a născut lui Hadad pe fiul ei Ghenubat, pe care Tafnes l-a adus în mijlocul fiilor lui Faraon; şi a crescut Ghenubat în mijlocul fiilor lui Faraon.
21Hadad a auzit în Egipt că David se odihnea alături de părinţii săi şi că Ioab, mai-marele oştirii, murise; atunci Hadad i-a zis lui Faraon: „Dă-mi drumul, că vreau să mă întorc în ţara mea“.
22Iar Faraon i-a zis lui Hadad: „Ce-ţi lipseşte la mine, de vrei să te întorci în ţara ta?“ Iar Hadad i-a zis: „Lasă-mă, negreşit, să plec!“ Aşa că Hadad s'a întors în ţara lui.
23Domnul a ridicat un duşman împotriva lui Solomon, pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise de la Hadad-Ezer, regele din Ţoba, stăpânul său;
24acesta şi-a strâns oameni în jurul său şi a devenit capul unei adunături şi i-a dus la Damasc şi l-au luat, iar el a domnit în Damasc.
25Cât despre Hadad, acesta a fost răul pe care l-a făcut: amarnic duşman i-a fost lui Israel; el a domnit în ţara Edom.
26Iar Ieroboam, fiul lui Nabat, Efraimitul din Ţereda, copilul unei văduve, îi era serv lui Solomon.
27Şi iată împrejurarea în care el şi-a ridicat mâna împotriva regelui Solomon: Regele Solomon a zidit cetăţuia şi a desăvârşit întăriturile cetăţii lui David, părintele său.
28Iar tânărul Ieroboam era foarte puternic; Solomon a văzut că e om de treabă şi l-a pus mai-mare peste corvezile e casei lui Iosif.
29Şi a fost că'n vremea aceea a ieşit Ieroboam din Ierusalim; pe drum l-a întâlnit profetul Ahia din Şilo care l-a făcut să se abată din cale. Ahia era îmbrăcat cu o haină nouă; în câmp se aflau doar ei amândoi.
30Atunci Ahia şi-a luat de pe el haina cea nouă şi a rupt-o în douăsprezece bucăţi
31şi i-a zis lui Ieroboam: „Ţine pentru tine zece bucăţi, căci aşa grăieşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Iată, Eu rup regatul din mâna lui Solomon şi-ţi voi da ţie zece seminţii f.
32Dar două seminţii îi vor rămâne lui, de dragul robului Meu David şi de dragul Ierusalimului, cetatea pe care Eu am ales-o dintre toate seminţiile lui Israel.
33[Aceasta], din pricină că ei M'au părăsit şi i s'au închinat Astartei, urâciunea Sidonienilor, şi lui Chemoş, idolul Moabiţilor, şi lui Moloh, idolul fiilor lui Amon, şi n'au umblat în căile Mele, ca să facă ce e drept în faţa Mea, aşa cum a făcut David, părintele său.
34Cu toate acestea, Eu nu voi lua din mâna lui întregul regat (căci, negreşit, Eu îl voi sprijini în toate zilele vieţii lui), de dragul lui David, robul Meu pe care Eu l-am ales,
35ci din mâna fiului său voi lua regatul; ţie îţi voi da zece seminţii,
36iar fiului său îi voi da două seminţii, aşa ca robul Meu David să aibă în faţa Mea de-a pururi un aşezământ în Ierusalim, cetatea pe care Eu Mi-am ales-o spre a-Mi fi numele într'însa.
37Iar pe tine te voi lua şi vei domni în tot ceea ce-ţi pofteşte sufletul şi vei fi rege peste Israel.
38Şi dacă tu vei păzi toate poruncile pe care ţi le voi da şi vei umbla în căile Mele şi vei face ceea ce e drept în faţa Mea, ca să-Mi păzeşti rânduielile şi poruncile aşa cum a făcut David, robul Meu, Eu voi fi cu tine şi-ţi voi zidi casă nebântuită, aşa cum i-am zidit-o lui David.
39Prin aceasta voi umili seminţia lui David, dar nu pe totdeauna“. g
40Solomon a căutat să-l omoare pe Ieroboam, dar acesta s'a ridicat şi a fugit în Egipt, la Şişac, regele Egiptului; şi a rămas în Egipt până la moartea lui Solomon.
41Cât despre ce a mai rămas din istoria lui Solomon şi din faptele lui şi din toată înţelepciunea lui, oare nu sunt ele scrise în Cartea Cuvintelor lui Solomon? h
42Iar zilele pe durata cărora a domnit Solomon în Ierusalim au fost patruzeci de ani i.
43Şi a adormit Solomon laolaltă cu părinţii săi şi l-au îngropat în cetatea lui David, părintele său, iar în locul lui a domnit Roboam, fiul său.