Mc 12:33
Şi să-L iubeşti pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile-de-tot şi decât toate jertfele“.
Ios 22
CAPITOLUL 22
Triburile lui Ruben, Gad şi jumătate din al lui Manase se întorc dincolo de Iordan.
1Atunci i-a chemat Iosua pe fiii lui Ruben şi pe fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase
2şi le-a zis: „Voi aţi auzit tot ceea ce Moise, sluga Domnului, v'a poruncit, iar voi aţi ascultat cuvântul meu întru toate câte eu v'am poruncit.
3În această vreme'ndelungată a nu i-aţi lăsat pe fraţii voştri, şi până'n ziua de astăzi aţi păzit porunca Domnului, Dumnezeului vostru.
4Iar acum, Domnul, Dumnezeul nostru, i-a odihnit pe fraţii voştri, aşa cum le-a spus; aşadar, întoarceţi-vă acum şi mergeţi la casele voastre şi'n ţara moştenirii voastre pe care Moise, sluga Domnului, v'a dat-o dincolo de Iordan.
5Dar fiţi cu mare luare-aminte să faceţi poruncile şi legea pe care Moise, sluga Domnului, v'a poruncit să le faceţi: Să-L iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, şi să umblaţi în toate căile Lui, să-I păziţi poruncile şi să vă lipiţi de El şi să-I slujiţi din tot cugetul vostru şi din toată inima voastră“.
6Şi Iosua i-a binecuvântat şi le-a dat drumul; iar ei s'au dus la casele lor.
7Iar unei jumătăţi din seminţia lui Manase i-a dat Iosua o parte în ţinutul Vasanului, iar celeilalte jumătăţi i-a dat Iosua parte cu fraţii săi dincoace de Iordan, lângă mare; după aceea Iosua le-a dat drumul la casele lor şi i-a binecuvântat.
8Iar ei s'au dus la casele lor cu avuţii multe şi cu foarte multe vite şi cu argint şi cu aur şi cu aramă şi cu fier şi cu foarte multă îmbrăcăminte; prada pe care o luaseră de la duşmani au împărţit-o cu fraţii lor.
9Astfel că fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase s'au întors de la fiii lui Israel din Şilo, care se află în ţara Canaan, ca să meargă în Galaad, în ţinutul moştenirii lor, pe care-l dobândiseră, din porunca Domnului, prin mâna lui Moise.
10Şi au venit în Galaadul Iordanului, care se află în ţara Canaan. Iar fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit acolo jertfelnic lângă Iordan, jertfelnic mare la vedere b.
11Şi auzind fiii lui Israel, au zis: „Iată, fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit jertfelnic la hotarele ţării Canaan, la Galaadul Iordanului, faţă'n faţă cu fiii lui Israel“ c.
12Şi toţi fiii lui Israel s'au adunat în Şilo, să se ridice şi să se bată cu ei.
13Fiii lui Israel l-au trimis la fiii lui Ruben şi la fiii lui Gad şi la fiii jumătăţii din seminţia lui Manase, în ţinutul Galaad, pe Finees, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, marele preot,
14şi'mpreună cu el zece dintre bărbaţii de frunte: un cap de familie din fiecare seminţie a lui Israel (capii de familie sunt fruntaşii miilor lui Israel).
15Aceştia s'au dus la fiii lui Ruben şi la fiii lui Gad şi la acea jumătate din seminţia lui Manase, în ţinutul Galaad, şi le-au grăit:
16„Aşa grăieşte toată obştea Domnului: Ce înseamnă această nelegiuire pe care voi aţi făcut-o în faţa Dumnezeului lui Israel, să vă întoarceţi astăzi de la Domnul prin aceea că v'aţi zidit jertfelnic, aşa ca să staţi voi astăzi împotriva Domnului d?
17Mic este oare pentru voi păcatul din Peor, că nici până'n ziua de azi nu ne-am curăţit de el, cu toate că a fost pedeapsă mare în obştea Domnului e?
18Şi voi v'aţi răzvrătit astăzi împotriva Domnului; şi va fi că dacă voi staţi astăzi împotriva Domnului, mâine fi-va urgia peste'ntregul Israel.
19Şi acum, dacă ţinutul moştenirii voastre vă este mic, treceţi în ţinutul moştenirii Domnului, unde se află cortul Domnului, şi primiţi o moştenire printre noi; şi nu staţi împotriva lui Dumnezeu, şi nici împotriva noastră să nu staţi prin aceea că v'aţi zidit un jertfelnic în afară de jertfelnicul Domnului, Dumnezeului nostru.
20Oare Acan, fiul lui Zerah, n'a făcut el nelegiuire când a luat din cele afierosite şi a adus mânia peste'ntreaga obşte a lui Israel? Şi el era unul singur, dar nu singur a murit în păcatul său f!“
21Atunci fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au răspuns; şi au grăit către fruntaşii miilor lui Israel, zicând:
22„Dumnezeul Dumnezeu este Domnul, şi Dumnezeul Dumnezeu g ştie, şi însuşi Israel va cunoaşte: dacă noi am făcut păcatul răzvrătirii în faţa Domnului, atunci El să nu ne cruţe astăzi!
23Şi dacă noi am zidit jertfelnic pentru ca să stăm împotriva Domnului, Dumnezeului nostru, sau pentru ca să aducem pe el arderi-de-tot sau pentru ca să aducem pe el jertfă de mântuire, Domnul să cerceteze!
24Dar noi am făcut aceasta de teamă ca nu cumva fiii voştri să le spună mâine fiilor noştri: Ce aveţi voi de-a face cu Domnul, Dumnezeul lui Israel?;
25că Domnul a aşezat hotar între noi şi voi, chiar Iordanul, iar voi nu aveţi parte cu Domnul... Şi astfel fiii voştri îi vor înstrăina pe fiii noştri, aşa ca ei să nu I se închine Domnului.
26De aceea am zis: Să facem aşa: să zidim jertfelnicul acesta, nu pentru a aduce jertfe de ardere şi nici pentru jertfe de rând,
27ci pentru ca să fie el mărturie între noi şi voi şi între fiii noştri de după noi că putem să-I facem Domnului slujbă în faţa Lui prin jertfele noastre de ardere şi prin jertfele noastre de rând şi prin jertfele noastre de mântuire; şi astfel fiii voştri nu le vor zice mâine fiilor noştri: Voi nu aveţi parte cu Domnul!
28Şi am zis: Dacă va fi vreodată ca ei să vorbească astfel către noi sau către urmaşii noştri de mâine, atunci aceştia vor zice: Iată asemănarea jertfelnicului Domnului pe care părinţii noştri l-au făcut nu pentru jertfe de ardere şi nici pentru jertfele noastre de rând, ci pentru ca el să fie mărturie între voi şi noi şi între fiii noştri.
29Departe de noi, aşadar, să ne abatem astăzi de la Domnul şi să stăm împotriva Domnului zidindu-ne jertfelnic pentru jertfe de ardere şi pentru jertfele de pace şi pentru jertfele de mântuire în afara jertfelnicului Domnului, Dumnezeului nostru, care se află în faţa cortului Său!“
30Şi după ce Finees preotul şi mai marii obştii şi capii peste miile lui Israel care erau cu ei au auzit cuvintele grăite de fiii lui Ruben şi de fiii lui Gad şi de jumătate din seminţia lui Manase, le-a plăcut.
31Atunci Finees, fiul lui Eleazar preotul, a zis către fiii lui Ruben şi către fiii lui Gad şi către jumătate din seminţia lui Manase: „Azi am cunoscut că Domnul e cu noi, de vreme ce voi n'aţi făcut această nelegiuire în faţa Domnului şi i-aţi cruţat pe fiii lui Israel de mâna Domnului“.
32Aşa că Finees, fiul lui Eleazar preotul, şi dregătorii s'au întors de la fiii lui Ruben şi de la fiii lui Gad şi de la jumătate din seminţia lui Manase din ţinutul Galaadului în ţara Canaanului, la fiii lui Israel, şi le-au spus cuvintele.
33Şi le-a plăcut aceasta fiilor lui Israel. Iar ei au grăit către fiii lui Israel şi L-au binecuvântat pe Dumnezeul fiilor lui Israel şi le-au spus să nu se mai ridice cu război asupra lor spre a nimici ţinutul fiilor lui Ruben şi al fiilor lui Gad şi a jumătate din seminţia lui Manase; aşa că ei au locuit în el.
34Iar Iosua a dat un nume jertfelnicului lui Ruben şi al lui Gad şi al jumătăţii din seminţia lui Manase; şi a zis: „Acesta-i în mijlocul lor o «Mărturie» că Domnul este Dumnezeul lor“ h.