Lc 01:51
Făcut-a faptă tare cu braţul Său,
risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor;
Ps 32
PSALMUL 32
Un psalm al lui David; fără titlu la Evrei.
1Bucuraţi-vă, drepţilor, întru Domnul!;
celor drepţi li se cuvine laudă.
2Lăudaţi-L pe Domnul în alăută,
în psaltire cu zece strune cântaţi-I a.
3Cântaţi-I Lui cântare nouă,
frumos cântaţi-I în strigări de bucurie.
4Că drept este cuvântul Domnului,
şi toate lucrurile Lui întru credinţă.
5Domnul iubeşte mila şi judecata,
de mila Domnului este plin pământul.
6Prin cuvântul Domnului s'au întemeiat cerurile,
iar puterea lor, prin duhul gurii Sale,
7adunând ca un burduf apele mării b,
punând adâncurile'n cămări.
8Tot pământul să se teamă de Domnul,
de El să se cutremure toţi cei ce locuiesc în lume;
9că El a zis şi ele s'au făcut,
El a poruncit şi ele s'au zidit c.
10Domnul risipeşte sfaturile neamurilor,
aruncă planurile popoarelor
şi dezice sfaturile mai-marilor.
11Dar sfatul Domnului rămâne în veac,
din neam în neam gândurile inimii Lui.
12Fericit e neamul căruia Domnul îi este Dumnezeu,
poporul pe care El Şi l-a ales să-L moştenească.
13Domnul a privit din cer,
pe toţi fiii oamenilor i-a văzut;
14din locul pe care Şi l-a gătit
i-a văzut pe toţi cei ce locuiesc pământul,
15El, Cel ce singur le-a plăsmuit inimile,
Cel ce toate lucrurile lor le pricepe.
16Un rege nu se mântuieşte prin mulţimea oştirii d,
şi nici uriaşul se va izbăvi prin mărimea tăriei lui;
17fără folos e e calul când să scapi,
cu mărimea puterii lui nu te va scăpa.
18Iată, ochii Domnului f spre cei ce se tem de Dânsul,
spre cei ce în mila Lui nădăjduiesc,
19să le izbăvească sufletele din moarte
şi să-i hrănească la vreme de foamete.
20Sufletul nostru Îl va aştepta pe Domnul,
că El este ajutorul şi ocrotitorul nostru;
21că întru El ni se va veseli inima
şi în numele Său cel sfânt am nădăjduit.
22Fie, Doamne, mila Ta spre noi
precum am nădăjduit şi noi întru Tine!