Lc 01:51
Făcut-a faptă tare cu braţul Său,
risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor;
2Rg 22
CAPITOLUL 22
Cântarea de mulţumire a lui David.
1Atunci David I-a rostit Domnului cuvintele acestei cântări, în ziua când Domnul l-a izbăvit de toţi vrăjmaşii lui şi din mâinile lui Saul.
2Şi a zis aşa: a
„Doamne, Tu eşti stânca mea şi tăria mea şi izbăvitorul meu,
3
Dumnezeul meu; El va fi păzitorul meu,
iar eu voi fi încrezător în El;
El e apărătorul meu
şi puterea mântuirii mele,
ocrotitorul meu şi adăpostul scăpării mele
şi de cel nedrept mă va mântui.
4
În laude Îl voi chema pe Domnul
şi de vrăjmaşii mei mă voi mântui.
5
Că tulburările morţii m'au cuprins,
pâraiele nelegiuirii m'au tulburat;
6
durerile morţii m'au înconjurat,
laţurile morţii m'au copleşit.
7
Întru necazul meu Îl voi chema pe Domnul
şi către Dumnezeul meu voi striga;
din locaşul Său cel sfânt mă va auzi,
strigătul meu fi-va în auzul Său.
8
Pământul s'a clătinat şi s'a cutremurat
şi temeliile cerului împreună s'au tulburat
şi s'au scuturat, că Domnul S'a mâniat pe ele.
9
Fum s'a ridicat întru mânia Lui
şi foc din gura Lui mistuie,
cărbuni de la El s'au aţâţat.
10
Cerurile le-a aplecat şi le-a coborât,
negură sub picioarele Lui.
11
Pe heruvimi S'a suit şi a zburat
şi S'a arătat pe aripile vântului.
12
Întunericul Şi l-a făcut împrejuru-i ascunzătoare,
besna apelor Îi este cortul,
cu norii văzduhului S'a înfăşurat.
13
Din strălucirea de dinainte-I
cărbuni de foc s'au aţâţat.
14
Domnul a tunat din cer,
glasul Celui-Preaînalt.
15
Săgeţi a trimis şi i-a risipit,
cu fulger a fulgerat şi i-a tulburat.
16
De certarea Domnului
şi de suflarea mâniei Sale
adâncurile apelor s'au arătat,
temeliile lumii s'au descoperit.
17
Dintru înălţime a trimis şi m'a luat,
ridicatu-m'a din ape multe;
18
El m'a izbăvit de vrăjmaşii mei cei tari,
de cei ce m'au urât,
că s'au întărit mai mult decât mine.
19
Zilele necazului meu m'au copleşit,
dar Domnul mi-a fost reazim
20
şi m'a adus la lărgime şi m'a izbăvit,
căci El a binevoit întru mine.
21
Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,
după curăţia mâinilor mele îmi va răsplăti,
22
că am păzit căile Domnului
şi nu I-am fost necredincios Dumnezeului meu.
23
Că toate judecăţile Lui sunt înaintea mea,
şi îndreptările Lui nu s'au depărtat de mine.
24
Fără prihană Îi voi fi,
de nelegiuirea mea mă voi păzi.
25
Domnul îmi va răsplăti după dreptatea mea,
după curăţia mâinilor mele în faţa ochilor Săi.
26
Cu cel cuvios vei fi cuvios,
cu omul desăvârşit vei fi desăvârşit,
27
cu cel ales vei fi ales
şi cu cel îndărătnic te vei îndărătnici.
28
Pe poporul cel sărac îl vei mântui
şi vei smeri privirea celor mândri.
29
Că Tu, Doamne, eşti luminătorul meu,
Tu îmi vei lumina mie întunericul.
30
Că'ntru Tine voi alerga încins cu putere,
întru Dumnezeul meu voi trece zidul.
31
Cel-Puternic: fără prihană Îi este calea;
cuvântul Domnului: puternic, lămurit în foc;
apărător le este tuturor celor ce nădăjduiesc în El.
32
Cine este Cel-Tare în afară de Domnul?
şi cine va fi Ziditor în afară de Dumnezeul nostru?
33
El este Cel-Tare care mă întăreşte cu putere
şi fără prihană îmi pregăteşte calea,
34
Cel ce-mi face picioarele ca ale cerbului
şi peste cele înalte mă aşază,
35
Cel ce-mi învaţă mâinile la război
şi arc de aramă sfărâmă'n braţele mele.
36
Tu mi-ai dat pavăza mântuirii,
ascultarea de Tine mi-a dat spor.
37
Paşii mi i-ai lărgit sub mine,
picioarele mele n'au slăbit.
38
Pe vrăjmaşii mei îi voi goni şi-i voi prinde,
şi nu mă voi întoarce până nu-i voi nimici:
39
eu îi voi zdrobi, ei nu se vor ridica,
ci sub picioarele mele vor cădea.
40
Tu mă vei întări cu putere la război,
pe cei ce se ridică împotrivă-mi îi vei pleca sub mine.
41
Pe vrăjmaşii mei i-ai fugărit de dinainte-mi,
pe cei ce mă urăsc i-ai nimicit;
42
ei vor striga spre Domnul, dar nimeni să-i ajute,
şi nimeni să-i asculte;
43
eu i-am zdrumicat ca pe ţărâna pământului,
ca tina din drumuri i-am subţiat.
44
Tu mă vei izbăvi din certarea popoarelor,
Tu mă vei păzi în fruntea neamurilor:
poporul pe care nu l-am cunoscut,
acela mi-a slujit;
45
copii străini m'au linguşit,
cu auzul urechii m'au auzit;
46
copii străini vor fi lepădaţi
şi fi-vor prăbuşiţi din ascunzişurile lor.
47
Viu este Domnul,
binecuvântat e păzitorul meu,
Dumnezeul meu Se va înălţa,
păzitorul mântuirii mele.
48
Tare este Domnul, Cel ce mă răzbună,
sub mine a supus popoare
49
şi de la vrăjmaşii mei m'a scos;
Tu mă vei înălţa
din mijlocul celor ce se ridică împotrivă-mi,
Tu mă vei izbăvi de omul nedrept.
50
Pentru aceasta Te voi lăuda între neamuri,
şi numelui Tău îi voi cânta.
51
El sporeşte biruinţele regelui Său,
şi-i face milă unsului Său,
lui David şi seminţiei lui până'n veac“.