Lc 01:35
Şi răspunzând îngerul, i-a zis: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui-Preaînalt te va umbri f; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema.
Evr 7
Rânduiala preoţească a lui Melchisedec.
1Căci acest Melchisedec, rege al Salemului, preot al Dumnezeului-Celui-Preaînalt, care l-a întâmpinat pe Avraam când acesta se'ntorcea de la înfrângerea regilor şi l-a binecuvântat,
2el, căruia Avraam i-a făcut parte, zeciuială din toate a, [al cărui nume] se tâlcuieşte mai întâi „rege al dreptăţii“ b, dar care mai este şi rege al Salemului, adică „rege al păcii“ c,
3fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar asemănat Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot de-a pururi.
4Vedeţi dar cât de mare este acesta, căruia chiar şi Avraam i-a dat zeciuială din prada de război, el, patriarhul!
5Cei dintre fiii lui Levi care primesc preoţia au poruncă, după lege, să ia zeciuială de la popor, adică de la fraţii lor, cu toate că şi aceştia au ieşit din coapsele lui Avraam;
6dar el [Melchisedec], care nu-şi trage neamul din ei, a primit el zeciuială de la Avraam, şi l-a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele!
7Or, nu-i nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare.
8Iar aici iau zeciuială nişte oameni muritori; dar acolo, unul care e mărturisit că este viu.
9Şi, ca să spun aşa, prin Avraam a dat zeciuială şi Levi, cel ce ia zeciuială,
10căci el era încă în coapsele lui Avraam când pe acesta l-a întâmpinat Melchisedec.
11Dacă deci desăvârşirea ar fi fost prin preoţia Leviţilor – căci sub ea i s'a dat poporului legea –, ce nevoie mai era ca un alt preot să se ridice după rânduiala lui Melchisedec, şi să nu se zică „după rânduiala lui Aaron“?
12Căci unei schimbări a preoţiei îi urmează neapărat şi o schimbare a legii.
13Fiindcă Acela d despre Care se spun aceste lucruri face parte dintr'o altă seminţie, din care nimeni n'a slujit altarului;
14deoarece învederat este că Domnul nostru a odrăslit din Iuda e, seminţie despre care Moise n'a spus nimic cu privire la preoţi.
15Acesta e un lucru şi mai învederat dacă, după asemănarea lui Melchisedec, se ridică un alt preot
16care S'a făcut nu după legea unei porunci trupeşti f, ci după puterea unei Vieţi nepieritoare;
17căci se mărturiseşte despre El: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec.
18Astfel, prima poruncă se desfiinţează din pricina neputinţei şi a nefolosului ei
19– căci legea n'a desăvârşit nimic –; în schimb, ni s'a adus o mai bună nădejde prin care ne apropiem de Dumnezeu,
20şi încă nu fără jurământ; căci aceia g fără jurământ au devenit preoţi,
21dar El, cu jurământ, prin Cel ce I-a grăit: Juratu-S'a Domnul şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac.
22Şi cu aceasta, Iisus a devenit chezaşul unui mai bun testament.
23Şi încă ceva: aceia mai-mùlţi au devenit preoţi, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască,
24dar Iisus are o preoţie netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac.
25De aceea şi poate să-i mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce prin El se apropie de Dumnezeu, fiind El pururea viu ca să mijlocească pentru ei.
26Un Arhiereu ca Acesta ne şi trebuia nouă: sfânt, lipsit de răutate, fără pată, osebit de cei păcătoşi şi devenit mai înalt decât cerurile,
27Care nu are nevoie, precum arhiereii, ca'n fiecare zi să aducă jertfe, întâi pentru propriile lui păcate şi apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o singură dată, aducându-Se jertfă pe Sine Însuşi.
28Căci legea aşază arhierei oameni supuşi slăbiciunii, dar cuvântul jurământului, care a venit mai târziu decât legea h, a aşezat un Fiu desăvârşit în veac.