Lc 01:28
Şi intrând îngerul la dânsa, i-a zis: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!“
Lc 11
Rugăciunea Domnească. Lucrarea rugăciunii. Iisus şi Beelzebul. Agresivitatea duhului rău. Semnul lui Iona. Lampa luminândă. Iisus împotriva cărturarilor, fariseilor şi învăţătorilor de Lege.
1Şi a fost că pe când era El rugându-Se într'un loc, după ce a încetat I-a zis unul din ucenicii Săi: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, aşa cum şi Ioan i-a învăţat pe ucenicii lui“.
2Şi le-a zis: „Când vă rugaţi, ziceţi: Tatăl nostru Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vină împărăţia Ta. Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ.
3Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă'n fiecare zi.
4Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi iertăm oricui ne-o datorează nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de Cel-Rău“.
5Şi le-a zis: „Cine dintre voi a, având un prieten, de se va duce la el în miez de noapte şi-i va zice: Prietene, împrumută-mă cu trei pâini,
6că mi-a venit un prieten de pe drum şi n'am ce să-i pun dinainte;
7dar acela, răspunzând dinlăuntru, i-ar zice: Nu-mi da de lucru!, acum uşa e'ncuiată şi copiii mei sunt în aşternut cu mine; nu pot să mă scol să-ţi dau...
8Vă spun Eu vouă: Chiar dacă nu se va scula şi nu-i va da pentru că-i este prieten, pentru îndrăzneala lui, totuşi, se va scula şi-i va da cât îi trebuie.
9Şi Eu vă zic: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
10Că oricine cere, ia; şi cel ce caută, găseşte; şi celui ce bate, i se va deschide.
11Şi care tată dintre voi, dacă-i va cere fiul său pâine, îi va da piatră? Sau dacă-i va cere peşte, în loc de peşte îi va da şarpe?
12Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie?
13Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să le daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care-L cer de la El!“
14Şi a scos un demon, şi acela era mut. Şi a fost că atunci când a ieşit demonul, mutul a vorbit şi mulţimile s'au minunat.
15Iar unii dintre ei au zis: „Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate demoni“.
16Iar alţii, ispitindu-L b, Îi cereau semn din cer.
17Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: „Orice împărăţie care se dezbină în sinea ei se pustieşte şi casă peste casă cade.
18Dacă deci Satana s'a dezbinat în sinea lui, cum îi va mai dăinui împărăţia? Fiindcă voi ziceţi că Eu cu Beelzebul îi scot pe demoni.
19Iar dacă Eu îi scot pe demoni cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători.
20Dar dacă Eu îi scot pe demoni cu degetul lui Dumnezeu c, iată că împărăţia lui Dumnezeu a ajuns la voi!
21Atunci când un om tare, înarmat fiind, îşi păzeşte curtea, avuţiile lui sunt în pace;
22iar când unul mai tare decât el vine asupră-i şi-l înfrânge, acela îi ia toate armele în care se încrezuse şi-şi împarte prăzile.
23Cel ce nu este cu Mine e împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine, risipeşte.
24Când duhul necurat iese din om, umblă prin locuri fără de apă căutând odihnă; şi negăsind, zice: Mă voi întoarce în casa mea, din care am ieşit.
25Şi venind, o află măturată şi împodobită.
26Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el; şi ele intră şi locuiesc acolo; şi starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decât cea dintâi“.
27Şi a fost că pe când spunea El acestea, o femeie din mulţime, ridicându-şi glasul, I-a zis: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi pieptul la care ai supt!“
28Iar El a zis: „Într'adevăr, fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc d“.
29Şi cum mulţimile creşteau, El a început să grăiască: „Neamul acesta este neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, în afară de semnul profetului Iona.
30Că precum a fost Iona semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul Omului va fi pentru neamul acesta.
31Regina de la miazăzi e se va ridica la judecată cu bărbaţii neamului acestuia şi-i va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon; şi iată, aici e mai mult decât Solomon!
32Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, pentru că ei s'au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată, aici e mai mult decât Iona!
33Nimeni, aprinzând făclia, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc, ci în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.
34Ochiul tău este luminătorul trupului. Când ochiul tău este curat, şi trupul tău întreg e luminat; dar când ochiul tău este rău, şi trupul tău e întunecat.
35Aşadar, ia seama ca lumina din tine să nu fie întuneric.
36Prin urmare, dacă tot trupul tău este luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca atunci când te luminează făclia cu strălucirea ei“.
37Şi pe când El vorbea, un fariseu L-a rugat să prânzească la el; şi intrând, a şezut la masă.
38Iar fariseul s'a mirat văzând că El nu S'a spălat înainte de masă.
39Şi Domnul i-a zis: „Acum, voi, fariseilor, curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire şi de viclenie.
40Nebunilor! Oare nu cel ce a făcut partea din afară a făcut-o şi pe cea dinlăuntru?
41Dar daţi-le ca milostenie pe cele dinlăuntrul vostru şi, iată, toate vă sunt curate!... f
42Dar vai vouă, fariseilor!, că daţi zeciuială din izmă şi din untişor şi din toate legumele, dar lăsaţi la o parte dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu; pe acestea se cuvenea să le faceţi, fără ca pe acelea să le lăsaţi.
43Vai vouă, fariseilor!, că iubiţi scaunele cele dintâi în sinagogi şi salutările în pieţe.
44Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că sunteţi ca mormintele ce nu se văd şi pe care oamenii calcă fără s'o ştie“. g
45Şi răspunzând unul dintre învăţătorii de lege, I-a zis: „Învăţătorule, spunând acestea ne ocărăşti şi pe noi?“
46Iar El a zis: „Vai şi vouă, învăţătorilor de lege!, că-i împovăraţi pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, dar voi nici cel puţin c'un deget nu le-atingeţi.
47Vai vouă!, că voi clădiţi mormintele profeţilor, dar părinţii voştri i-au ucis.
48Deci voi sunteţi martori şi încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiţi mormintele!...
49De aceea şi înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: Voi trimite la ei profeţi şi apostoli; şi dintre ei vor ucide şi vor prigoni;
50ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor profeţilor care s'a vărsat de la întemeierea lumii,
51de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, cel ce a pierit între altar şi templu. Adevăr vă spun: Se va cere de la neamul acesta!
52Vai vouă, învăţătorilor de lege!, că aţi acaparat cheia cunoaşterii h; voi înşivă n'aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat“.
53Ieşind El de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L urască cu înverşunare şi să-L facă să vorbească despre mai multe,
54pândindu-L şi căutând să prindă ceva din gura Lui, ca să-I găsească vină.