In 21:13
A venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat; şi, de asemenea, şi peştele.
Mt 15
Spălarea mâinilor. Ce-l spurcă pe om. Vindecarea fiicei canaaneencei. A doua înmulţire a pâinilor.
1Atunci fariseii şi cărturarii din Ierusalim au venit la Iisus şi I-au zis:
2„De ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor?: că nu-şi spală mâinile când mănâncă“. a
3Iar El, răspunzând, le-a zis: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu de dragul datinei voastre?
4Că Dumnezeu a zis: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, iar cel ce va blestema pe tatăl său ori pe mama sa să fie pedepsit cu moarte.
5Voi însă spuneţi: Cel ce i-ar zice tatălui său ori mamei sale: Darul cu care aş putea să te ajut I l-am dăruit lui Dumnezeu,
6acela poate să nu cinstească pe tatăl său ori pe mama sa. Aşadar, aţi desfiinţat porunca lui Dumnezeu de dragul datinei voastre.
7Făţarnicilor, bine a profeţit despre voi Isaia, când a zis:
8Poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
9Şi zadarnic Mă cinsteşte învăţând porunci şi învăţături omeneşti“ .
10Şi chemând la Sine mulţimile, le-a zis: „Ascultaţi şi înţelegeţi:
11Nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om“.
12Atunci apropiindu-se ucenicii, I-au zis: „Ştii că fariseii, auzind acest cuvânt, s'au scandalizat?“
13Iar El, răspunzând, a zis: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu Cel ceresc va fi smuls din rădăcină.
14Lăsaţi-i; sunt călăuze oarbe orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă“.
15Şi Petru, răspunzând, I-a zis: „Lămureşte-ne parabola aceasta“.
16Iar El a zis: „Chiar şi voi sunteţi nepricepuţi?
17Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi iese afară?
18Dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om.
19Că din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, hoţii, mărturii mincinoase, defăimări.
20Acestea sunt cele ce-l spurcă pe om; dar a mânca fără să-şi fi spălat mâinile, asta nu-l spurcă pe om“.
21Şi ieşind de acolo, Iisus a plecat în părţile Tirului şi ale Sidonului.
22Şi iată, ieşind o femeie canaaneeancă din hotarele acelea, striga, zicând: „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David!, fiica mea este rău chinuită de demon“.
23El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi apropiindu-se ucenicii Săi, Îl rugau, zicând: „Elibereaz-o, că strigă în urma noastră“.
24Iar El, răspunzând, a zis: „Nu sunt trimis decât la oile cele pierdute ale casei lui Israel“.
25Iar ea, venind, I se închina, zicând: „Doamne, ajută-mă!“
26El însă, răspunzând, i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s'o arunci câinilor“. b
27Iar ea a zis: „Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor“.
28Atunci răspunzând Iisus, i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie precum voieşti!“ Şi s'a tămăduit fiica ei din ceasul acela.
29Şi plecând Iisus de acolo, a venit lângă Marea Galileii; şi suindu-Se în munte, a şezut acolo.
30Şi mulţimi numeroase au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat,
31încât mulţimea se minuna văzându-i pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând; şi-L slăveau pe Dumnezeul lui Israel.
32Iar Iisus, chemându-i la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: „Milă Îmi este de mulţime, că iată sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n'au ce să mănânce; şi nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca să nu se istovească pe cale“.
33Şi ucenicii I-au zis: „De unde să avem noi aici, în pustiu, atâtea pâini încât să săturăm atâta mulţime?“
34Şi Iisus i-a întrebat: „Câte pâini aveţi?“ Ei au răspuns: „Şapte şi câţiva peştişori“.
35Şi poruncind mulţimii să şadă pe pământ,
36a luat cele şapte pâini şi peştii şi, mulţumind, a frânt şi le-a dat ucenicilor; iar ucenicii, mulţimilor.
37Şi au mâncat toţi şi s'au săturat; şi au strâns şapte coşuri pline cu rămăşiţe de fărâmituri.
38Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. c
39Şi după ce a dat drumul mulţimilor, S'a suit în corabie şi S'a dus în ţinutul Magdala.