In 17:15
Nu Mă rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de Cel-Rău.
1In 5
Credinţa e biruinţă asupra lumii. Întreita mărturie despre Fiul. Cunoaşterea vieţii veşnice.
1Tot cel ce crede că Iisus este Hristos, este născut din Dumnezeu; şi tot cel ce iubeşte pe Cel care a născut, Îl iubeşte şi pe Cel care S'a născut din Acesta.
2Întru aceasta cunoaştem că-i iubim pe fiii lui Dumnezeu: dacă-L iubim pe Dumnezeu şi-I împlinim poruncile.
3Căci iubirea de Dumnezeu aceasta este: Să-I păzim poruncile. Şi poruncile Lui nu sunt grele,
4pentru că tot cel ce e născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi aceasta-i biruinţa care-a biruit lumea: credinţa noastră.
5Cine-i dar biruitorul lumii, dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?
6Acesta este Cel care a venit prin apă şi prin sânge; Iisus Hristos; nu numai prin apă; ci prin apă şi prin sânge a; şi Duhul Cel ce mărturiseşte, pentru că Duhul este adevărul.
7Fiindcă Trei sunt Cei ce mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh; şi Aceştia Trei Una sunt.
8Şi trei sunt cei ce mărturisesc pe pământ: Duhul şi apa şi sângele; şi aceştia trei întru una sunt b.
9Dacă noi primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare, fiindcă aceàsta este mărturia lui Dumnezeu: El a mărturisit despre Fiul Său.
10Cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el; cel ce nu-L crede pe Dumnezeu, L-a făcut mincinos, pentru că n'a crezut în mărturia pe care Dumnezeu a mărturisit-o despre Fiul Său.
11Şi mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său.
12Cel care-L are pe Fiul, are viaţa; cel care nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viaţa.
13Pe acestea vi le-am scris vouă, cei ce credeţi întru numele Fiului lui Dumnezeu, pentru ca voi să ştiţi că aveţi viaţă veşnică.
14Şi aceasta este încrederea pe care o avem către El: Dacă cerem ceva după voinţa Lui, El ne ascultă.
15Şi dacă ştim c că El ne ascultă în tot ceea ce-I cerem, atunci ştim că avem cererile d pe care le-am cerut de la El.
16Dacă cineva îl vede pe fratele său păcătuind - păcat nu de moarte –, să se roage, şi [Dumnezeu] îi va da viaţă – celor ce nu păcătuiesc de moarte. Există şi păcat de moarte; nu pentru un astfel de păcat zic eu să se roage.
17Orice nedreptate este păcat, dar este şi păcat care nu e de moarte.
18Noi ştim: tot cel ce e născut din Dumnezeu nu păcătuieşte; dimpotrivă, Cel-Născut-din-Dumnezeu îl păzeşte, şi Cel-Rău nu-l atinge.
19Ştim că noi e suntem din Dumnezeu şi că lumea întreagă zace f sub puterea Celui-Rău.
20Dar ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat nouă pricepere, ca să-L cunoaştem pe Dumnezeul-Cel-Adevărat; şi noi suntem în Cel-Adevărat, în Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este Dumnezeul-Cel-Adevărat şi viaţa veşnică.
21Fiilor, păziţi-vă de idoli g! Amin.