In 05:10
Deci ziceau Iudeii către cel vindecat: „E sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul“.
Is 20
Vestire asupra înfrângerii Egiptenilor şi Etiopienilor.
1În anul în care Tartan a venit la Aşdod, când a fost trimis de Sargon, regele Asirienilor, şi s'a războit cu Aşdodul şi l-a cucerit,
2atunci grăit-a Domnul către Isaia, fiul lui Amos, zicând: – Mergi şi dezbracă-ţi pânza de sac dimprejurul coapselor tale şi scoate-ţi încălţămintele din picioare! Şi el a făcut aşa, umblând gol a şi desculţ.
3Şi a zis Domnul: – Aşa cum Isaia, robul Meu, a umblat gol şi desculţ vreme de trei ani, tot atâţia le vor fi Egiptenilor şi Etiopienilor semne şi minuni;
4că aşa va duce regele Asirienilor robimea Egiptului şi a Etiopienilor, tineri şi bătrâni, goi şi desculţi, având ruşinea Egiptului descoperită.
5Şi, fiind biruiţi, Egiptenii vor fi ruşinaţi laolaltă cu Etiopienii, cei în care Egiptenii îşi puseseră nădejdea, căci aceia erau slava lor b.
6Iar cei ce locuiesc în această insulă c vor zice în ziua aceea: – Iată, noi am nădăjduit să alergăm la ei pentru ajutor, la ei, cei ce n'au fost în stare să se mântuiască de regele Asirienilor; cum oare ne vom mântui noi?