Prin particula „aşadar", versetul 16 este concluzia celor trei care-l preced şi nu poate fi despărţit de versetul 14, cu care devine paralel: aşa cum cei împovăraţi de boală trebuie să meargă la preoţii Bisericii spre a se vindeca (prin Taina Maslului), tot astfel cei împovăraţi de păcat trebuie să meargă la preoţii Bisericii spre a se vindeca (prin Taina Mărturisirii). Dacă'n vremea Vechiului Testament, când nu exista preoţie harică, omul I se mărturisea numai lui Dumnezeu (cf. Ps 135, 1: „Mărturisiţi-vă Domnului"), în împărăţia Noului Testament intervine preoţia ca Taină mijlocitoare, prin care se obţine iertarea păcatelor (vezi şi In 20, 23). În textul de faţă, „unii" sunt penitenţii, „altora" sunt preoţii (preoţii putând fi şi ei penitenţi, ca unii ce se spovedesc între ei). De altfel, atât aici cât şi în Ps 135, 1 (Septuaginta) se foloseşte unul şi acelaşi verb: exomologéo = a (se) mărturisi.