FA 27:41
Şi când au dat de un dâmb de nisip p, au înţepenit corabia. Şi înfigându-se partea de dinainte, stătea neclintită; iar partea de dinapoi se sfărâma sub puterea valurilor.
FA 27
Pavel, înlănţuit, navighează spre Roma. Furtuna de pe mare. Naufragiul.
1Iar după ce s'a hotărât să plecăm a pe mare spre Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva înlănţuiţi i-au dat în primire unui sutaş cu numele Iuliu, din cohorta Augusta.
2Şi urcându-ne într'o corabie de la Adramit, care avea să treacă prin locurile de pe coasta Asiei, am plecat, cu noi fiind Aristarh, macedonean din Tesalonic b.
3Şi a doua zi am ajuns la Sidon. Şi Iuliu s'a purtat omeneşte cu Pavel şi i-a îngăduit să se ducă la prieteni ca să primească îngrijire.
4Şi plecând de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau împotrivă.
5Şi dac'am străbătut Marea Ciliciei şi a Pamfiliei, am sosit la Mira Liciei c.
6Şi acolo a găsit sutaşul o corabie din Alexandria care naviga spre Italia şi ne-a suit în ea.
7Şi după ce multe zile am plutit cu'ncetineală, de-abia am ajuns în dreptul Cnidului; şi pentru că vântul nu ne slăbea, am plutit pe sub Creta d spre capul Salmone.
8Şi cu greu trecând pe lângă el, am ajuns într'un loc numit Limanuri-Bune, de care era aproape oraşul Lasea.
9Şi multă vreme trecând şi mersul pe mare fiind primejdios, fiindcă şi Postul trecuse e, Pavel îi îndemna,
10zicându-le: „Bărbaţilor, văd că drumul va să ne fie cu vătămare şi cu multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi corabie, ci şi pentru vieţile noastre“.
11Dar sutaşul s'a încrezut mai mult în cârmaci şi în căpitanul corăbiei, decât în spusele lui Pavel.
12Şi cum limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plecăm de acolo şi, de s'ar putea, să ajungem şi să iernăm la Fenix, un liman din Creta cu deschidere spre vântul de miazăzi-apus şi cel de miazănoapte-apus f.
13Şi suflând uşor un vânt de miazăzi şi crezând ei că sunt în stare să-şi plinească gândul, au ridicat ancora şi navigau cât mai aproape de Creta.
14Şi nu după multă vreme s'a stârnit asupra ei un vânt puternic numit Eurachilon g
15şi a răpit corabia; şi neputând ea să meargă împotriva vântului, ne-am lăsat duşi în voia lui.
16Şi trecând pe lângă o insulă mică numită Cauda, cu greu am izbutit să fim stăpâni pe luntre;
17şi după ce au ridicat-o, au folosit ajutătoarele h şi au încins corabia pe dedesubt. Şi temându-se să nu cadă în Sirta i, au coborât pânzele j şi erau purtaţi aşa.
18Şi tare fiind loviţi de furtună, a doua zi au aruncat încărcătura.
19Şi a treia zi cu mâinile noastre am aruncat uneltele corăbiei.
20Şi dacă timp de mai multe zile nu s'au arătat nici soarele şi nici stelele şi furtună mare ne ameninţa, orice nădejde de scăpare ni se luase.
21Şi nu mâncaseră de mult. Atunci Pavel, stând drept în mijlocul lor, le-a zis: „O, bărbaţilor, trebuia să mă ascultaţi pe mine şi să nu fi plecat din Creta şi-am fi scăpat de această vătămare şi pagubă.
22Şi acum, vă îndemn să aveţi curaj; că nici un suflet dintre voi nu va pieri, decât numai corabia k.
23Că'n această noapte mi-a stat înainte un înger al Dumnezeului Căruia Îi aparţin eu şi Căruia-I slujesc,
24zicând: Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai în faţa cezarului; şi iată, Dumnezeu ţi i-a dăruit pe toţi cei ce călătoresc cu tine pe corabie.
25De aceea, bărbaţilor, aveţi curaj, fiindcă eu Îi cred lui Dumnezeu că aşa va fi după cum mi s'a spus.
26Trebuie, dar, să dăm de o insulă“.
27Şi când a fost a paisprezecea noapte de când eram purtaţi încoace şi încolo pe Adriatica l, pe la miezul nopţii corăbierii au presimţit că li se apropie un ţărm.
28Şi aruncând măsura m, au găsit douăzeci de stânjeni n; dar dacă s'au îndepărtat puţin şi au măsurat din nou, au găsit cincisprezece stânjeni.
29Şi temându-se ca nu cumva să dăm de locuri stâncoase, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corăbiei; şi doreau să se facă ziuă.
30Dar corăbierii căutau să fugă din corabie şi coborau luntrea în mare, sub cuvânt că vor să întindă şi ancorele din partea de dinainte a corăbiei.
31Pavel a zis către sutaş şi către oşteni: „Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu puteţi să scăpaţi“.
32Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrii şi au lăsat-o să cadă.
33Iar înainte de a se face ziuă, Pavel îi ruga pe toţi să mănânce, zicându-le: „Paisprezece zile sunt astăzi de când aşteptaţi şi postiţi, fără să gustaţi nimic.
34De aceea, vă rog să mâncaţi, fiindcă aceasta e spre mântuirea o voastră. Că nici unuia din voi, un fir de păr din cap nu-i va pieri“.
35Şi dacă a zis acestea, a luat pâine şi, mulţumind lui Dumnezeu în faţa tuturor, a frânt şi a început să mănânce.
36Şi prinzând toţi curaj, au mâncat şi ei.
37Şi eram în corabie, de toţi, două sute şaptezeci şi şase de suflete.
38Şi săturându-se de bucate, au uşurat corabia aruncând grâul în mare.
39Şi când s'a făcut ziuă, ei nu recunoşteau pământul, ci vedeau un sân de mare cu ţărm nisipos, în care voiau să împingă corabia, dac'ar fi fost cu putinţă.
40Şi au desfăcut ancorele şi le-au lăsat în mare, slăbind totodată funiile cârmelor; şi ridicând în bătaia vântului pânza cea mică din faţă, ţineau spre ţărm.
41Şi când au dat de un dâmb de nisip p, au înţepenit corabia. Şi înfigându-se partea de dinainte, stătea neclintită; iar partea de dinapoi se sfărâma sub puterea valurilor.
42Iar ostaşii s'au sfătuit să-i omoare pe cei de sub pază, ca să nu scape vreunul înotând.
43Dar sutaşul, vrând să-l ferească pe Pavel, i-a împiedicat de la gândul lor şi a poruncit ca aceia care pot să înoate să se arunce primii şi să iasă la uscat,
44iar ceilalţi: care pe scânduri, care pe câte ceva de la corabie. Şi aşa au ajuns să scape cu toţii la uscat.