Voi sta de strajă unde sunt,
mă voi sui pe stâncă
şi voi căta să văd
ce-anume El grăi-va întru mine ^a
şi ce răspuns voi da
atunci când sunt mustrat.

Şi Domnul mi-a răspuns, zicând:
– „Scrie vedenia, limpede, pe-o tablă,
pentru ca cel ce va citi-o
să poată să-i urmeze.

Că e vedenia încă pentru-o vreme
şi va ţâşni întru sfârşit, şi nu'n zadar:
Aşteaptă-L, chiar dacă'ntârzie,
căci Cel ce va să vină va veni
şi nu va'ntârzia.

Dacă [un om] se va feri,
sufletul Meu nu are'n el plăcere;
însă cel drept al Meu,
el din credinţă va trăi ^b.

Dar cel semeţ şi cel ce ia'n derâdere
– omul trufaş –
nimic nu poate duce pân' la capăt,
el, cel ce pofta şi-a lărgit-o –
cât iadul şi-a lărgit-o;
cel ce întocmai ca şi moartea
nu-şi mai găseşte saţiul,
acela neamurile toate
la sine le va aduna
şi tot la sine va primi
popoarele, pe toate.

Acestea toate, oare,
nu vor fi ele pildă împotrivă-i?
şi împotrivă-i zicere de pomină ^c?
Şi ei vor zice: Vai de-acela
care-şi sporeşte pentru sine
cele ce nu sunt ale lui
– ah, până când? –
şi jugul şi-l încarcă pe grumaz!

Că fără veste s'or scula
aceia care-l muşcă;
şi s'or trezi acei ce te pândesc
şi le vei fi de jaf.

Şi fiindcă neamuri multe ai prădat,
prădat vei fi şi tu, de toate
popoarele care-au rămas,
din pricina
vărsărilor de sânge omenesc
şi-a necredinţei ţării şi cetăţii
şi-a tuturor ce'n ele locuiesc.

Vai celui lacom, ce-şi sporeşte
pe seama casei sale lăcomia,
să-şi poată pune cuibul la'nălţime,
să scape din puterea celor rele!

Ruşine plănuit-ai casei tale;
ai omorât popoare multe,
sufletul tău păcătuit-a;

că piatra din perete va striga
şi cariul va grăi din grindă:

Vai celui ce zideşte cu sânge o cetate
şi care'n nedreptate cetatea şi-o găteşte!

Nu oare de la Domnul Atoateţiitorul
sunt lucrurile-acestea?
Popoare multe, iată, s'au mistuit prin foc
şi neamuri multe'n ele cu'ncetul s'au sleit.

Că'ntreg pământul se va umple
de cunoştinţa slavei Domnului;
ca apa-i va acoperi.

Vai celui care-i dă să bea
vecinului vicleană băutură
şi îl îmbată
ca să se uite'n ce-are el ascuns!

O, bea acum şi tu pe săturate
ocară'n loc de slavă!;
te leagănă, te clatină:
paharul dreptei Domnului
de-a roata împrejur mi te-a ajuns,
pe slava ta s'a'ngrămădit ocară.

Că necredinţa din Liban
te va acoperi
şi tremurul ce vine dinspre fiare
te va înspâimânta
din pricina
vărsărilor de sânge omenesc
şi-a necredinţei ţării şi cetăţii
şi-a tuturor ce'n ele locuiesc.

La ce bun chip cioplit, că l-au cioplit?;
turnat şi l-a făcut, nălucă mincinoasă;
căci cel ce l-a făcut
şi-a pus nădejdea'n lucrul său,
să facă idoli muţi ^d.

Vai celui care-i zice lemnului:
«Trezeşte-te, ridică-te!»,
şi pietrei: «Te înalţă!»,
în timp ce asta-i doar închipuire
şi asta-i chip de aur şi argint,
şi'n el, nici o suflare!

Dar Domnul este'n sfântul Său locaş:
de El întreg pământul să se teamă!“