FA 19:26
Şi voi vedeţi şi auziţi că nu numai în Efes, ci aproape în toată Asia, acest Pavel a'nduplecat şi a'ntors multă mulţime, zicând că cei făcuţi de mâini nu sunt dumnezei.
Avc 2
CAPITOLUL 2
(continuare)
1
Voi sta de strajă unde sunt,
mă voi sui pe stâncă
şi voi căta să văd
ce-anume El grăi-va întru mine a
şi ce răspuns voi da
atunci când sunt mustrat.
2
Şi Domnul mi-a răspuns, zicând:
– „Scrie vedenia, limpede, pe-o tablă,
pentru ca cel ce va citi-o
să poată să-i urmeze.
3
Că e vedenia încă pentru-o vreme
şi va ţâşni întru sfârşit, şi nu'n zadar:
Aşteaptă-L, chiar dacă'ntârzie,
căci Cel ce va să vină va veni
şi nu va'ntârzia.
4
Dacă [un om] se va feri,
sufletul Meu nu are'n el plăcere;
însă cel drept al Meu,
el din credinţă va trăi b.
5
Dar cel semeţ şi cel ce ia'n derâdere
– omul trufaş –
nimic nu poate duce pân' la capăt,
el, cel ce pofta şi-a lărgit-o –
cât iadul şi-a lărgit-o;
cel ce întocmai ca şi moartea
nu-şi mai găseşte saţiul,
acela neamurile toate
la sine le va aduna
şi tot la sine va primi
popoarele, pe toate.
6
Acestea toate, oare,
nu vor fi ele pildă împotrivă-i?
şi împotrivă-i zicere de pomină c?
Şi ei vor zice: Vai de-acela
care-şi sporeşte pentru sine
cele ce nu sunt ale lui
– ah, până când? –
şi jugul şi-l încarcă pe grumaz!
7
Că fără veste s'or scula
aceia care-l muşcă;
şi s'or trezi acei ce te pândesc
şi le vei fi de jaf.
8
Şi fiindcă neamuri multe ai prădat,
prădat vei fi şi tu, de toate
popoarele care-au rămas,
din pricina
vărsărilor de sânge omenesc
şi-a necredinţei ţării şi cetăţii
şi-a tuturor ce'n ele locuiesc.
9
Vai celui lacom, ce-şi sporeşte
pe seama casei sale lăcomia,
să-şi poată pune cuibul la'nălţime,
să scape din puterea celor rele!
10
Ruşine plănuit-ai casei tale;
ai omorât popoare multe,
sufletul tău păcătuit-a;
11
că piatra din perete va striga
şi cariul va grăi din grindă:
12
Vai celui ce zideşte cu sânge o cetate
şi care'n nedreptate cetatea şi-o găteşte!
13
Nu oare de la Domnul Atoateţiitorul
sunt lucrurile-acestea?
Popoare multe, iată, s'au mistuit prin foc
şi neamuri multe'n ele cu'ncetul s'au sleit.
14
Că'ntreg pământul se va umple
de cunoştinţa slavei Domnului;
ca apa-i va acoperi.
15
Vai celui care-i dă să bea
vecinului vicleană băutură
şi îl îmbată
ca să se uite'n ce-are el ascuns!
16
O, bea acum şi tu pe săturate
ocară'n loc de slavă!;
te leagănă, te clatină:
paharul dreptei Domnului
de-a roata împrejur mi te-a ajuns,
pe slava ta s'a'ngrămădit ocară.
17
Că necredinţa din Liban
te va acoperi
şi tremurul ce vine dinspre fiare
te va înspâimânta
din pricina
vărsărilor de sânge omenesc
şi-a necredinţei ţării şi cetăţii
şi-a tuturor ce'n ele locuiesc.
18
La ce bun chip cioplit, că l-au cioplit?;
turnat şi l-a făcut, nălucă mincinoasă;
căci cel ce l-a făcut
şi-a pus nădejdea'n lucrul său,
să facă idoli muţi d.
19
Vai celui care-i zice lemnului:
«Trezeşte-te, ridică-te!»,
şi pietrei: «Te înalţă!»,
în timp ce asta-i doar închipuire
şi asta-i chip de aur şi argint,
şi'n el, nici o suflare!
20
Dar Domnul este'n sfântul Său locaş:
de El întreg pământul să se teamă!“