Evr 02:02
Că dacă cuvântul grăit prin îngeri c s'a adeverit, şi dacă orice încălcare de poruncă şi neascultare şi-a primit răsplata cea dreaptă,
Sir 21
CAPITOLUL 21
Fuga de păcat.
1
Fiule, ai păcătuit?: n'o mai lua de la capăt,
 ci roagă-te pentru păcatele de ieri.
2
Ca din faţa şarpelui să fugi de dinaintea păcatului,
 că dacă te apropii, te va muşca;
dinţii lui sunt dinţi de leu:
 omoară viaţa oamenilor.
3
Nelegiuirea e ca o sabie cu două tăişuri;
 rana ei nu are vindecare.
4
Zăpăceala şi neruşinarea pustiesc bogăţia; a
 aşa va fi pustiită casa trufaşilor.
5
Rugăciunea săracului ajunge din gură la urechile Domnului,
 a Cărui hotărâre vine degrab.
6
Cel ce urăşte mustrarea calcă pe urmele păcătosului,
 dar cel ce se teme de Domnul se căieşte din inimă.
7
Vorbitorul bun se cunoaşte de departe,
 iar omul mintos ştie când alunecă.
8
Cel ce-şi zideşte casa cu banii altuia
 e asemenea celui ce-şi adună pietre pentru mormânt.
9
Adunarea nelegiuiţilor e ca un vălătuc de câlţi:
 în pară de foc le e sfârşitul.
10
Drumul păcătoşilor e aşternut cu pietre,
 dar se înfundă în groapa iadului.
11
Cel ce păzeşte legea îşi stăpâneşte pornirile,
 iar frica de Domnul se desăvârşeşte în înţelepciune.
12
Cel neisteţ la minte nu poate învăţa nimic,
 dar e o isteţime care sporeşte amărăciunea. b
13
Ştiinţa înţeleptului creşte ca un potop
 şi sfatul său e ca un izvor de viaţă.
14
Inima prostului e ca un vas spart:
 nu ţine'n ea nici un fel de cunoaştere.
15
Dacă un om învăţat aude un cuvânt înţelept
 îl preţuieşte şi-i adaugă pe al lui;
dar dacă-l aude un zănatic, nu-l place
 şi-l aruncă la spate.
16
Rostirea prostului e ca o povară la drum,
 dar pe buzele înţeleptului se află har.
17
Gura înţeleptului e mult cerută'n adunare
 şi spusa lui e'n gândul fiecăruia.
18
Ca o casă'n prăbuşire, aşa-i înţelepciunea pentru prost,
 iar ştiinţa nebunului, cuvinte fără şir.
19
Pentru nerod, învăţătura e piedică la picioare
 şi ca nişte cătuşe la mâna dreaptă.
20
Prostul, când râde, gâlgâie ascuţit,
 dar omul cu bun simţ de-abia surâde.
21
Pentru înţelept, învăţătura e ca o podoabă de aur
 şi ca o brăţară pe mâna lui cea dreaptă.
22
Prostul dă buzna'n casă,
 dar omul încercat c se sfieşte de oricine.
23
Nebunul se uită'n casă din uşă,
 dar omul bine crescut rămâne afară.
24
Doar omul prost crescut ascultă pe la uşi;
 un om înţelept s'ar simţi ruşinat.
25
Buzele flecarilor vorbesc anapoda,
 dar cuvintele înţelepţilor sunt bine cumpănite.
26
Inima proştilor li se află'n gură,
 dar gura înţelepţilor li se află'n inimă.
27
Când nelegiuitul îl blestemă pe Satana
 îşi blestemă sufletul. d
28
Cel ce şuşoteşte zâzanii îşi pângăreşte sufletul
 şi urât va fi de cei de lângă el.