Evr 01:03
Fiind El strălucirea slavei Sale şi chipul fiinţei Sale d, şi pe toate ţinându-le cu cuvântul puterii Lui, după ce prin El Însuşi a săvârşit curăţirea păcatelor noastre a şezut de-a dreapta Slavei e întru cele preaînalte,
Sir 43
CAPITOLUL 43
Măreţia lui Dumnezeu în făpturile Sale (continuare).
1
Mândrie a înălţimilor, tărie a a curăţiei,
 aşa se-arată ceru'n vedenia lui de slavă.
2
Când se iveşte, soarele vesteşte, ridicându-se,
 cât e de minunată lucrarea Celui-Preaînalt;
3
în plina lui amiază, usucă pământul
 – şi cine-i poate răbda dogoarea?
4
Ca să'nroşească fierul, foalele suflă'n jar,
 dar soarele pe munţi e de trei ori mai jarnic;
 aburi fierbinţi aruncă
 şi, săgetând cu razele, întunecă ochii.
5
Mare e Domnul, Cel care l-a făcut;
 Acesta-i dă poruncă, el îşi grăbeşte mersul.
6
Şi luna, de asemeni, întotdeauna gata
 să ne măsoare timpul, e semn pentru vecie. b
7
De la lună vine vestirea sărbătorilor,
 când ea, după ce-a fost plină, treptat se micşorează.
8
Ea este cea care i-a dat lunii un nume c;
 în drumul ei, se schimbă şi creşte minunat;
 pe boltă, cort le face oştirilor de sus d
 cu pânza ei de aur pe-a cerului tărie.
9
Frumuseţea cerului e'n strălucirea stelelor,
 podoabă luminoasă în înălţimile Domnului;
10
după pravila Celui-Sfânt, nu ies din vorba Lui
 şi'n veghea lor nu ştiu ce e odihna.
11
Uită-te la curcubeu şi binecuvintează pe Cel ce l-a făcut;
 în strălucirea lui e mândru fără seamăn,
12
cuprinde cerul într'un arc de slavă,
 întins de mâinile Celui-Preaînalt.
13
Cu porunca Lui face zăpada să cadă
 şi cu a Lui poruncă mână cu biciul fulgerele;
14
tot El Îşi deschide vistieriile, e
 iar norii zboară pe cer ca nişte păsări.
15
Prin marea Sa putere El întăreşte norii
 şi-i mărunţeşte'n grăunţi de grindină.
16
La vederea Lui se cutremură munţii
 şi după voia Sa suflă vântul austru f.
17
Glasul tunetului Său face să mugească pământul
 şi viforul din miazănoapte, precum şi uraganul.
18
Ca pe nişte păsări în zbor împrăştie zăpada,
 iar ea cade ca un popas de lăcustă;
 o vede ochiul, albă, şi se'ncântă,
 iar sufletul, văzând-o căzând, rămâne'nmărmurit.
19
Iar bruma, precum sarea o varsă pe pământ;
 şi dac-o'ngheaţă gerul, e ace mici de spin.
20
Din miazănoapte suflă un vânt rece:
 gheaţa se prinde pe deasupra apei,
 se'ntinde şi se'ntinde peste apă
 şi-o'mbracă'n ţeasta ei ca într'o platoşă.
21
Tot el mănâncă munţii şi arde'n ger pustiul
 şi precum focul mistuie verdeaţa.
22
Deodată vine-un nor, şi toate-şi află leacul;
 după dogoare, roua aduce bucurie.
23
Cuvântul Său a potolit genunea
 şi'n ea a sădit insule.
24
Năierii de pe mare îi povestesc primejdiile,
 iar noi nu ne credem urechilor;
25
în ea se află lucruri nemaipomenite, de necrezut,
 vietăţi de toate felurile şi neamul chiţilor g.
26
Prin El, trimisul Său îşi netezeşte drumul
 şi prin cuvântul Său se rânduieşte totul.
27
Am putea spune mai multe, dar la capăt nu vom ajunge;
 într'un cuvânt: El este totul! h
28
Unde vom afla puterea de a-L preamări?
 Căci El, Marele, e pe deasupra tuturor lucrurilor Sale,
29
Domn de temut, covârşitor de mare
 şi minunat în tot ceea ce poate.
30
Lăudaţi-L pe Domnul, înălţaţi-L
 pe cât vă stă'n putere: El tot deasupra este!
 Spre-a-L înălţa, icniţi din răsputeri
 şi nu vă daţi bătuţi, că tot nu daţi de capăt.
31
Cine L-a văzut, ca să ni-L poată povesti?
 Cine-L va preamări aşa cum este El?
32
Multe-I sunt încă tainele, mai mari decât acestea,
 căci noi n'am văzut decât puţin din lucrurile Sale.
33
Căci Domnul este Cel ce a făcut totul
 şi celor cuvioşi le-a dat înţelepciune.