În versiunile curente româneşti: „iar femeia să se teamă de bărbat“. Verbul „a se teme“ îl traduce exact pe grecescul fovéo, dar textul în sine, folosit şi în cult (Apostolul de la Cununie), provoacă reacţii inconfortabile în mentalitatea socială modernă, iar aceasta din pricină că nu e înţeles şi aplicat în interiorul analogiei Hristos-Biserică, adică iubire-supunere. Ceva mai sus (v. 21) se vorbeşte de „frica lui (faţă de) Hristos“; Celui ce iubeşte îi răspundem nu numai cu iubire, dar şi cu teamă respectuoasă, ca Unuia care o inspiră şi o merită. Unii traducători protestanţi (KJV, RSV, TOB) propun sintagma concesivă: „să respecte pe bărbat“, ceea ce însă e departe de sensul real, întrucât respectul faţă de cineva e un sentiment rece, distant, neangajant, lipsit de afectivitatea necesară într'o căsnicie. Mai nou, o seamă de filologi biblici (Morrish) au constatat că verbul fovéoeste folosit uneori în Sfânta Scriptură în locul lui frontízo = „a se îngrijora“, „a se îngriji“ de cineva, „a fi preocupat“ de o anume persoană, dar şi în locul lui sévomai = „a onora“, „a venera“, cu nuanţa că relaţia cu persoana venerată are un pronunţat caracter afectiv, atrăgător şi comuniant, într'un fel de uimire care înfioară, asemenea relaţiei dintre om şi divinitate. Formularea de faţă aşază textul şi în concordanţă cu cel din Fc 3, 16: ceea ce în Legea Veche părea blestem, în cea Nouă devine binecuvântare.