Ef 01:17
pentru ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duh de înţelepciune şi de descoperire spre cunoaşterea Lui;
Sol 7
CAPITOLUL 7
Înţeleptul e un simplu om, dar înţelepciunea îl ridică deasupra. a
1
Om muritor sunt şi eu, asemenea oricărui,
coborâtor din prima fiinţă omenească
zidită pe pământ. b
2
Înfiripat cu trupul în pântecele mamei,
m'am închegat în sânge de-a lungu-a zece luni c
plecând dintr'o sămânţă de om şi de plăcere, d
învecinată somnului.
3
Născut, mi-am hrănit pieptul cu aerul obştesc,
căzut-am pe pământul acelaşi pentru toţi,
iar glasul meu dintâi, precum la toată lumea,
n'a fost decât un plâns;
4
crescut am fost în scutec, învăluit în grijă.
5
Nu, nici măcar un rege n'a început-o altfel
atunci când s'a născut;
6
în viaţa ce ni-i dată
intrarea şi ieşirea sunt pentru toţi la fel.
7
De-aceea m'am rugat să mi se dea pricepere,
şi astfel mi-a fost dată;
şi am cerut, şi iată că duhu'nţelepciunii
mi-a şi venit. e
8
De dragul ei fugit-am de sceptre şi de tronuri,
iar bogăţia'n cumpeni cu ea mi-a fost nimic.
9
Cu piatra cea mai scumpă nu i-am făcut pereche;
de i se pune-alături, tot aurul din lume
nu e decât nisip,
şi'n faţa ei argintul nu e decât noroi.
10
Iubirea mea asupră-i a pus un preţ mai mare
decât pe sănătate, decât pe frumuseţe;
şi mai presus am pus-o chiar de lumina însăşi,
căci strălucirea ei nicicând nu oboseşte.
11
Şi totuşi, ea mi-aduse în viaţă tot ce-i bun;
din mâna ei primit-am averi nenumărate.
12
Iar eu de toate-acestea m'am bucurat din plin,
căci ea, înţelepciunea, e cea care le-aduce;
dar nu ştiam un lucru: că ea e mama lor. f
13
Am învăţat cu râvnă, rostesc mărinimos g
şi nu-i ascund belşugul.
14
Căci ea e pentru oameni comoară nesfârşită h;
cei ce-o obţin, prieteni Îi sunt lui Dumnezeu
prin ale'nvăţăturii îmbelşugate daruri.
15
Să-mi deie Dumnezeu rostire după gând, i
fiindu-mi gândul vrednic de darurile Sale;
căci El e călăuza'nţelepciunii
şi îndreptarul înţelepţilor;
16
că'n mâna Lui noi suntem – şi noi, şi ale noastre
cuvinte, iscusinţa şi ştiinţa de a face j.
17
Cunoaşterea cinstită k-a făpturii El mi-a dat-o,
să ştiu plămada lumii şi vlaga din stihii,
18
cum se sfârşeşte timpul după'nceput şi mijloc,
şi vremea'n du-te-vino, şi vremile'n prefaceri,
19
cum se roteşte anul, cum astrele se mişcă,
20
natura animalelor, deprinderile fiarelor,
puterea unor duhuri l şi gândurile oamenilor,
şi felurimea plantelor şi leacul rădăcinilor;
21
tot ce-i ascuns, precum şi ce e vădit, am cunoscut,
fiindcă'nţelepciunea, ce meştereşte totul,
mi-a dat învăţătură. m
22
Într'adevăr, se află în ea un duh deştept n
şi sfânt, fără pereche o, cu multe căi p, subţire q,
pătrunzător şi sprinten şi fără nici o pată
şi limpede, statornic şi iubitor de bine,
gata oricând r, năvalnic şi binefăcător şi iubitor de oameni,
23
de neclintit, temeinic, lipsit de'ngrijorări;
el, cel ce poate totul şi peste tot veghează,
străbate ca un fulger prin duhurile toate
cele deştepte, limpezi şi oricât de subţiri.
24
Fiindcă'nţelepciunea se mişcă mult mai iute decât orice mişcare:
de vreme ce-i curată, străbate şi pătrunde prin toate, pretutindeni. s
25
Un suflu al puterii lui Dumnezeu, aceasta-i:
şuvoi curat al slavei Celui Atotputernic,
aşa că nici o pată n'o poate întina.
26
Căci ea e strălucirea luminii ne'nserate t,
oglinda – fără urmă de pată – a lucrării
lui Dumnezeu, icoană a bunătăţii Sale.
27
Cu toate că ea este doar una, poate totul;
în sine rămânând, pe toate le'nnoieşte,
şi, pătrunzând, prin veacuri, în sufletele sfinte,
lui Dumnezeu Îi face prieteni şi profeţi;
28
căci Dumnezeu Şi'ndreaptă iubirea doar spre-acela
cel ce cu'nţelepciunea îşi face casă bună.
29
Într'adevăr, ea este mai mândră decât soarele
şi mai presus de'ntreaga orânduire-a stelelor;
dacă-i vei pune-alături lumina, ea o'ntrece,
30
de vreme ce lumina îi face nopţii loc,
pe când înţelepciunii nimic nu-i face răul.