Ap 19:16
Şi pe mantia Lui şi pe coapsa Lui j are nume scris: Împăratul-împăraţilor-şi-Domnul-domnilor.
3Mac 5
CAPITOLUL 5
Dumnezeu dejoacă încă o dată planul regelui.
1Atunci regele l-a chemat pe Ermon, cel ce avea răspundere asupra elefanţilor. Spumegând de mânie, întru totul robit de furiosul său plan,
2i-a poruncit ca a doua zi, de dimineaţă, cu belşug de vin – neamestecat – şi cu destulă tămâie să îmbete elefanţii. a Celor cinci sute de elefanţi, astfel înfuriaţi prin atâtea înghiţituri de băutură cu tămâie, li se va da drumul asupra Iudeilor, ca să-i omoare.
3După ce a dat aceste porunci, regele s'a întors la ospăţul său, unde-i adusese pe aceia dintre prietenii săi şi dintre oştenii care nutreau cea mai înverşunată ură faţă de Iudei.
4Iar Ermon, mai-marele peste elefanţi, a dus porunca la îndeplinire fără nici o abatere.
5Slujitorii rânduiţi în acest scop s'au dus de cu seară, au legat mâinile acelor nenorociţi, iar noaptea au luat şi alte măsuri de prevedere, gândind că întregul neam va pieri deodată.
6Când păgânul credea că Iudeii, încătuşaţi cu lanţuri din toate părţile, sunt lipsiţi de orice apărare,
7aceştia L-au chemat pe Domnul cel Atotputernic şi, cu lacrimi, fără'ncetare, L-au rugat pe milostivul lor Dumnezeu şi Părinte, Stăpânul a toate şi Domnul tuturor puterilor,
8să răstoarne nelegiuitul plan îndreptat împotriva lor şi, printr'o măreaţă arătare, să-i scape de moartea ce le sta înainte.
9Rugăciunea lor, atât de stăruitoare, s'a suit la cer.
10Ermon, care-i ghiftuise pe nemiloşii săi elefanţi cu nenumărate înghiţituri de vin amestecat cu tămâie, a venit devreme la palat ca să-i spună regelui.
11Dar Cel care de la'nceput le-a dăruit oamenilor, după vrerea Lui, un bun de mare preţ, somnul, fie pentru noapte, fie pentru zi, i-a trimis regelui o porţie zdravănă,
12aşa încât, prin această dulce şi adâncă înstăpânire a Domnului, a rămas ca legat în strânsoare; şi astfel nelegiuitul său plan s'a destrămat repede, iar nestrămutata sa hotărâre s'a dus de râpă.
13Dar Iudeii, dacă au scăpat de ceasul care fusese rânduit, L-au lăudat pe Dumnezeul lor cel Sfânt; şi din nou L-au rugat – pe Cel ce atât de repede Se împăcase cu ei – să le arate trufaşilor păgâni tăria mâinii Sale celei puternice.
14Era aproape zece şi jumătate când crainicul regesc, văzând că oaspeţii care fuseseră chemaţi la ospăţ s'au adunat, a venit şi l-a zgâlţâit pe rege,
15l-a trezit cu destulă greutate şi, dându-i a înţelege că vremea prânzului era pe ducă, i-a vorbit şi despre cele întâmplate.
16Regele l-a ascultat, s'a întors la ospăţ şi le-a spus oaspeţilor să şadă în faţa lui,
17ceea ce s'a şi făcut. Apoi le-a cerut să se bucure şi să petreacă în voie, aceasta fiind partea cea mai plăcută a ospăţului.
18Şi dacă vorbăria s'a înteţit, regele a trimis după Ermon şi, măsurându-l cu nişte ochi fioroşi, l-a întrebat de ce li s'a îngăduit Iudeilor să fie astăzi vii.
19Acesta, încercând să-l lămurească, i-a spus că azi-noapte a făcut ceea ce i se poruncise; tot aşa au spus şi prietenii săi.
20Atunci regele, cu o cruzime mai mare decât a lui Falaris, a zis: „Pentru somnul meu de azi, să-mi mulţumească! Acum însă nu mai pierde vremea; pregăteşte elefanţii să fie gata pentru mâine aşa cum au fost azi, spre nimicirea acestor blestemaţi de Iudei!“
21Zicând regele acestea, cei de faţă s'au înveselit şi au încuviinţat; apoi fiecare s'a dus acasă.
22Nici vorbă însă să-şi treacă noaptea dormind, ci mai degrabă născocind tot felul de batjocuri pentru acei bieţi nenorociţi.
23De abia cântase cocoşul de dimineaţă, când Ermon, avându-şi sălbăticiunile pregătite cu tot ce trebuia, le întărâta în marea curte cu coloane.
24Gloatele cetăţii se adunaseră să vadă groaznica privelişte şi aşteptau, nerăbdătoare, zorile.
25Iudeii, cu răsuflarea mai mult tăiată, îşi întindeau mâinile spre cer şi, cu jalnică încordare, Îl rugau pe Întrutotmarele Dumnezeu să le vină din nou şi repede într'ajutor.
26Soarele încă nu-şi revărsase razele – în acest timp, regele îşi aştepta prietenii – când Ermon a venit la el şi l-a chemat să iasă, spunându-i că ceea ce poftise poate fi acum aievea.
27Primindu-l, regele a rămas tare mirat de această neobişnuită ieşire [de care-i vorbea Ermon] şi, copleşit de un duh care-l făcea să nu-şi mai aducă aminte de nimic, a întrebat ce se petrece aici, şi atât de dimineaţă, cu aceste pregătiri.
28Aceasta însă era lucrarea Atotputernicului Dumnezeu, Care-l făcuse să-şi uite cu desăvârşire planul.
29Ermon şi prietenii săi au dus pân' la capăt pregătirea elefanţilor. „Ei sunt gata, o, rege, după straşnica ta poruncă“.
30La aceste cuvinte, regele a fost cuprins de o furie cumplită – deoarece, prin Pronia lui Dumnezeu asupra acestor lucruri, mintea acestuia devenise pe de-a'ntregul zăpăcită. S'a uitat fioros la Ermon şi l-a ameninţat cu aceste cuvinte:
31„Dacă părinţii sau copiii tăi ar fi aici, ei ar fi trebuit să fie daţi ca hrană acestor fiare sălbatice, iar nu aceşti Iudei nevinovaţi, care ne-au slujit cu credincioşie, atât mie cât şi înaintaşilor mei;
32şi dacă nu m'aş gândi la faptul că am crescut împreună şi la trebuinţele slujbei tale, ţie ţi-aş lua viaţa în locul lor!“
33Iar Ermon, cel ameninţat în acest fel neaşteptat şi îngrijorător, s'a tulburat în făptură şi s'a schimonosit la chip.
34Dar şi prietenii s'au furişat, unul câte unul, în timp ce el le dădea drumul gloatelor să se ducă la treburile lor.
35Iar Iudeii, auzind despre ce-i venise regelui să spună, L-au lăudat pe Domnul Dumnezeu, Cel ce Se arătase, Împăratul împăraţilor, pentru aceea că şi de data aceasta căpătaseră ajutor de la El.
36După aceea, regele a rânduit un ospăţ, aşa cum îi era obiceiul, şi a poruncit ca oaspeţii să fie poftiţi la voie bună.
37Şi l-a chemat şi pe Ermon să fie de faţă şi, cu glas ameninţător, i-a zis: „Netrebnicule, de câte ori trebuie să-ţi poruncesc eu unul şi acelaşi lucru?
38Încă o dată: Pentru mâine pregăteşte elefanţii spre nimicirea Iudeilor!“
39Rudele lui, care-i şedeau în preajmă, s'au mirat de această nestatornicie şi au zis:
40„O, rege, până când ne vei pune la'ncercare ca pe nişte proşti? E a treia oară când porunceşti nimicirea lor.
41Când treaba e gata să înceapă, tu te răzgândeşti şi-ţi retragi porunca. Iată de ce starea aceasta de aşteptare nu face altceva decât să tulbure cetatea; prin ea mişună pâlcuri, şi oricând poate fi jefuită“.
42Atunci regele, întocmai ca un nou Falaris, pe de-a'ntregul ieşit din minţi, fără să ţină seama de schimbările pe care mintea lui le suferise – dar spre binele Iudeilor –, s'a jurat cu aspru jurământ şi a poruncit să-i trimită în locaşurile morţilor, zdrobiţi de genunchii şi de picioarele elefanţilor.
43Pe deasupra, va năvăli în Iudeea, va trece cetăţile acesteia prin foc şi sabie şi va nimici templul acela în care păgânii nu pot să intre, iar locul de pe care se aduceau jertfe va fi pustiu pe'ntotdeauna.
44Prietenii şi rudele au plecat veseli; şi, încrezători în hotărârea lui, şi-au rânduit oştile de pază în cele mai potrivite locuri ale cetăţii.
45Iar mai-marele peste elefanţi a împins fiarele într'o stare vecină cu nebunia, le-a adăpat cu tămâie amestecată'n vin şi le-a gătit cu tot ce poate vârî în sperieţi.
46În faptul dimineţii, când cetatea era plină de o mare mulţime de oameni ce se îndreptau spre hipodrom, el a intrat în palat şi l-a poftit pe rege la priveliştea ce fusese pregătită.
47Cu inima forfotind de furie nelegiuită, regele a alergat laolaltă cu gloatele şi cu sălbăticiunile. Simţiri aspre şi ochi nemiloşi, iată încărcătura cu care dorea să se uite la jalnica şi groaznica moarte a celor amintiţi mai sus.
48La vremea când elefanţii ajungeau la poartă, urmaţi de oştire, Iudeii, când au văzut praful ridicat de picioarele gloatelor şi când au auzit puternicele strigăte ale mulţimii,
49au gândit că se află în cele din urmă clipe ale vieţii lor, la capătul a ceea ce aşteptaseră tremurând. Aşadar, au dat frâu liber plânsului şi suspinelor; se îmbrăţişau unul pe altul, iar cei ce erau rude apropiate se aruncau unul pe grumazul celuilalt: taţi pe fii, mame pe fiice, iar alte femei îşi ţineau pruncii la sân, îmbiindu-i spre ceea ce părea a fi laptele lor cel din urmă.
50Totuşi, când s'au gândit la ajutorul care, mai deunăzi, le venise din cer, s'au aşternut la pământ, toţi, ca un singur om, încât până şi pruncii erau desprinşi de la sân;
51şi, strigând cu glas mare, L-au rugat pe Stăpânul a toată puterea să Se arate şi să aibă milă de cei ce acum se aflau la porţile locaşului morţilor.